După vizita la Bryce Canyon National Park și scurta escală în Bryce village am pornit spre următoare destinație: Zion National Park. Deși distanța nu este foarte mare (vreo 120 km), ne-a luat ceva timp până la Springdale, localitatea în care am fost cazați.
Imediat după Mount Carmel Junction, am părăsit drumul interstatal US 89 și am continuat pe drumul statal Utah 9, drum care imediat ce intră în parc este administrat de acesta, iar asfaltul își schimbă culoarea în culoarea rocii din jur: roșu.
Imediat după ce am intrat în parc circulația era blocată, în apropiere de tunelul Zion Mount Carmel. Acesta are o lungime de circa 1,8 km și a fost construit între 1927 și 1930, având ca principal scop o rută mai scurtă între Bryce Canyon – Zion și în continuare spre Las Vegas. Problema actuală a tunelului este că dimensiunile au rămas cele din 1930, traficul a crescut semnificativ, la fel ca și dimensiunea mașinilor care o tranzitează. Prin urmare, circulația se face alternativ pe un singur sens, cu un control strict al vehiculelor de peste 3 m, accesul fiind interzis pentru cele de peste 4 m).
În timp ce așteptam la coada de mașini de la intrarea în tunel, am aflat că mai durează ceva, așa că am decis să parcăm și să facem o tură scurtă pe Canyon Overlook Trail, care pornea chiar de la marginea drumului și care nu ne-a luat mai mult de o jumătate de oră, timp în care am avut primul contact cu parcul.
În cele din urmă s-a dat drumul la circulație și ne-am continuat drumul până în Springdale, iar după ce ne-am cazat, am luat shuttle bus-ul parcului care merge de-a lungul râului Virgin (Virgin River) până la stația Grotto. Foarte interesant a fost faptul că șoferul avea și rolul de ghid și, pe lângă descrierea parcului, a oprit autobuzul la un moment dat ca să ne arate pe marginea râului niște curcani sălbatici.
De la Grotto am pornit spre primul obiectiv al zilei: Angel landing (1765 m). Traseul (West Rim Trail) are o lungime de circa 4 km cu 460 m diferență de nivel și, în ciuda diferenței de nivel, este destul de ușor accesibil până în punctul Scout Lookout. Aici este un punct de belvedere foarte interesant de unde se văd mai toate vârfurile din zonă și unde există și o toaletă. De la Scout Lookout traseul se continuă încă vreo 7-800 m pe o potecă îngustă, echipată cu lanțuri. Fiind practic un traseul care merge pe o muchie de munte, cu hăul într-o parte sau alta, este nerecomandat celor cu rău de înălțime, în caz contrar strângi cât poți de lanț și la final te trezești cu mâinile negre, așa cum s-a întâmplat cu amicul Iurie. Pentru mine n-a fost nicio problemă, mi s-a părut chiar lejer, însă este bine de știut că de-a lungul timpului au existat mai multe accidente mortale în zonă. În vârf nu există amenajări pentru turiști (gen balustrade etc), dar priveliștea este superbă: pot fi văzute toate vârfurile din zonă, cu aspectul lor roșu, dar și valea râului Virgin și drumul pavat cu asfalt roșu. După o escală de vreo jumătate de oră, am revenit la Scout Lookout, unde am mai petrecut o altă jumătate de oră, timp în care o veveriță era cât pe să atenteze la nucile lui Iurie.
La coborâre am făcut un mic ocol pe la Emerald Pools. Din West Rim Trail am intrat pe Kayenta Trail și în câteva minute eram în zona bazinelor, după ce am fost surprinși să vedem pe potecă un scorpion. La Emerald pools, câteva căderi de apă formează niște bazine de apă în care se dezvoltă mai multe alge, care au dat numele acestora. 
După Emerald pools ne-am întors la drumul principal în zona Zion lodge, de unde am luat shutte-bus-ul către Springdale, pentru una dintre cele mai copioase cine.
În ziua următoare am luat din nou shuttle-bus-ul, însă de data aceasta până la ultima stație Temple of Sinawava. Secțiunea nordică a râului Virgin (North Fork) străbate una dintre cele mai spectaculoase zone ale râului, formând un canion îngust, care dă și numele zonei, dar și a traseului ”Narrows”. După ce am coborât din autobuz și ne-am amestecat cu mulțimea, și am continuat pe jos pe secțiunea numită Riverside Walk. În continuare traseul pornește amonte pe râu… la propriu. Nu există o potecă de-a lungul râului, așa că toți turiștii trebuie să intre la apă. În iulie când am fost noi, apa ajungea până la glezne, dar pe alocuri trecea și de genunchi. Prima secțiune a traseului, până la Big Springs are circa 7 km, dar majoritatea turiștilor nu merg nici măcar jumătate, cei mai mulți oprindu-se la Mystery Falls, aflată nu foarte departe. Noi ne-am continuat drumul destul de mult, până când fetele au decis să se întoarcă. Eu cu Iurie am decis să continuăm, dar în doar câteva sute de metrii apa ne-a trecut de brâu, așa că am decis și noi să ne întoarcem. În orice caz, a fost una dintre cele mai spectaculoase ture și cred că prima în care am mers încălțat prin apă mai bine de o jumătate de zi.
După amiază ne-am întors în Springdale, unde am o scurtă escală la centrul de vizitare, înainte de ziua dedicată Las Vegasului. În orice caz drumul până la Vegas ne-a mai oferit și alte oportunități din Vestul sălbatic.
[Vizitat la 21 – 22 iulie 2009]
Leave a Reply