Yakushima este o insulă subtropicală situată la sud de Kyushu, cea de-a treia insulă ca mărime din cele cinci insule mari ale Japoniei. Vizita pe insulă însemnat o evadare de câteva zile de pe Hokkaido, unde am petrecut cea mai mare parte a sejurului de aproape două luni din Japonia.
Insula este accesibilă fie cu avionul, fie cu feribotul, însă noi am ajuns cu un avion NAMC YS-11 de producție japoneză, al companiei Japan Air Commuter, cel mai mic avion cu care am zburat până atunci. Pe insulă ne-am cazat la o pensiune, unde am dormit pe tatami și am mâncat mâncare japoneză, stând la mese fără picioare pe scaune fără picioare, adică cam pe jos, poziție destul de incomodă pentru un european.
Obiectivul principal al vizitei noastre a fost Parcul Național Yakusugi, recunoscut prin pădurea de cedrii, dar și prin faptul că zona a fost desemnată ca rezervație a biosferei în 1980 și ca sit al patrimoniului mondial în 1993, japonezii fiind foarte mândrii de tot ceea ce înseamnă recunoașteri UNESCO.
Deși inițial aveam programate trei zile pe insulă, știrile meteo ne-au anunțat că urmează să vină un taifun, iar organizatorii noștri ne-au redus sejurul la două zile.
Prima zi (întreagă) pe insulă am petrecut-o pe apă. De dimineață ne-am deplasat la un centru de vizitare de lângă râul Anbo. După un scurt instructaj, am primit fiecare dintre noi câte un caiac și am pornit în amonte pe râu. Râul Anbo este cel mai lung râu din Yakushima, iar curenții nu foarte puternici, fac o plimbare cu caiacul accesibilă și pentru cei cu mai puțină experiență. Apa râului a fost foarte curată (râul fiind recunoscut prin aceasta) și caldă, așa că pe lângă demonstrațiile de ieșire de sub un caiac răsturnat, am făcut și o baie. Peisajul este foarte frumos și relaxant, fără infrastructură care să deranjeze privirea, singurele zgomote fiind cel al susurului apei și ciripitului de păsări. Masa de prânz am servit-o sub forma unui picnic pe malul apei, în care felul principal a fost reprezentat de noodles specifici zonei.
În cea de-a doua zi am avut parte de un traseu montan, mai precis o drumeție prin pădurea de cedrii. Aici se regăsesc unii dintre cei mai vechi arbori din Japonia, unii dintre ei având o vârstă de peste 1000 de ani, iar unul chiar 7000 ani. Se pare că în trecut pădurea de cedru a fost exploatată intensiv, în special în perioada Edo, pentru producerea de șindrilă. Din fericire, în prezent acestea s-au regenerat destul de bine, fapt care a contribuit semnificativ la desemnarea zonei ca parc național și sit UNESCO. Traseul ales pentru drumeție nu a fost unul dificil, însă a fost destul de spectaculos, cu o potecă ”pavată” într-un mod foarte discret, cu elemente locale, adică pietre. Punctul terminus a fost la cedrul de 7000 de ani, poteca trecând prin mijlocul acestuia. O altă particularitatea a fost umbra. Practic soarele nu pătrundea deloc în interiorul pădurii, întreaga atmosferă fiind de un semi-întuneric, senzație accentuată și de umiditatea extrem de ridicată.
[Vizitat în 21-22.09.2005]
Leave a Reply