Abația Westminster (Westminster Abbey)

Despre Westminster Abbey nu sunt prea multe de zis, ea fiind una dintre cele mai cunoscute obiective din Londra și chiar din toată Marea Britanie. Abația datează din secolul al XIII-lea și este cunoscută ca fiind locul pentru încoronări regale, nunți regale și înmormântări regale. În plus, încă de pe vremea lui Oliver Cromwell, abația a devenit locul și al înmormântării altor personalități naționale, aici găsindu-se, printre altele, mormintele lui Isaac Newton sau Charles Darwin.

Bineînțeles că o vizită la Londra trebuie să includă și Westminster, așa că am inclus și eu pe lista mea abația. Am optat pentru o vizită la prima oră și bilet cumpărat online. Din fericire nu am fost nevoit să stau foarte mult la coadă, care era destul de mare când am ieșit.

Abația este destul de impresionantă, poate una dintre cele mai impresionante biserici văzute până în prezent. Din nefericire fotografiatul nu este permis, dar acest lucru nu este neapărat rău, fiindcă mi-a permis să fiu mai atent la fiecare detaliu prezentat de audioguide.

Întreg circuitul a durat circa o oră, însă sper să am ocazia să revin și cu altă ocazie și să vizitez și celelalte componente ale sitului UNESCO: Palatul Westminster și Biserica Sf. Margareta, incluse pe lista patrimoniului mondial împreună cu abația încă din 1987.

[Vizitat în 28.05.2018]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*