Wadi Rum

Wadi Rum sau Valea Lunii este unul dintre cele mai spectaculoase locuri pe care le-am vizitat. Situat în sudul Iordaniei, între Petra, Aquaba și granița cu Arabia Saudită acest deșert este unic datorită peisajului de deșert, cu forme de relief emblematice și urme de locuire antică umană.

Peisajul a fost creat de activitatea tectonică și modelat ulterior de eroziune, rezultând arcuri naturale, forme ciudate, chei înguste și vârfuri netezite și sculptate de vânt, completate de văile sale mari și pustii acoperite de dune de nisip roșu. Zona a fost locuită de mai multe culturi, încă din timpuri preistorice, inclusiv de nabateeni, care au lăsat artă rupestre și inscripții antice. Aceste caracteristici, deopotrivă naturale și culturale, au condus la înscrierea zonei protejate Wadi Rum în lista siturilor patrimoniului mondial UNESCO, ca sit mixt, încă din 2011.

Istoria mai recentă a Wadi Rum este legată și de ofițerul britanic T.E. Lawrence, care a traversat această zonă de mai multe ori, în timpul revoltei arabe din 1917-1918. În perioada modernă, Wadi Rum a fost locul în care s-au filmat mai multe filme, printre care Lawrence al Arabiei (1962), Star Wars: The Rise of Skywalker (219), Marțianul (2015), Dune (2021) și multe altele, mai ales SF-uri.

Vizita în Wadi Rum a început în satul Wadi Rum, unde am ajuns de la Petra, sit vizitat în prima parte a zilei, care este la o distanță de circa o oră și jumătate de Wadi Rum. Satul Wadi Rum este singura localitate din aria protejată, care are câteva sute de locuitori beduini, cu corturi căptușite cu blană de capră dar și case, cu o școală de băieți și una de fete, câteva magazine și sediul central al Deserto Patrol. Aici ne-am lăsat mașinile și am fost preluați de ghidul contactat anterior, care ne-a urcat pe toți (8 persoane) într-un pick-up 4WD cu băncuțe amenajate în spate și o prelată împotriva soarelui. De aici am mers mai bine de o jumătate de oră, urmărind anumite dâre lăsate pe nisip de alte mașini care au trecut mai înainte, șoferul având grijă să le aleagă pe cele care duceau la tabăra noastră.

În tabără am găsit mai multe corturi, destul de mari, cu paturi, o zonă de servit masa, o bucătărie și o baie modernă și destul de curată. Ultima parte a zilei ne-am petrecut-o admirând apusul soarelui peste deșertul roșu, renunțând cu toții încălțăminte ca să putem simți nisipul fin sub picioare. În timp scurt noaptea s-a lăsat, iar noi ne-am mutat în jurul unui foc. Surpriza mare a fost cina, preparată într-un butoi metalic îngropat complet în nisip în care au fost gătite trei niveluri de mâncare, mult mai multă decât am putut mânca. Noaptea a fost una liniștită și am profitat de răcoarea deșertului ca să ne odinim destul de bine.

Cea de-a doua zi a început cu un mic dejun copios, după care am pornit să vizităm situl, primele opriri fiind la niște stânci erodate interesant și niște dune, nu foarte mari, pe care am fost invitați să urcăm. La un moment dat unul dintre colegii de grup i-a cerut șoferului să oprească ”ca să mergem prin nisip și să simțim deșertul”. Înaintarea prin nisip nu este deloc ușoară, iar după numai vreo 200-300 m toți aveam ghetele pline de nisip.

Următoarea oprire a fost la un perete de stâncă, unde este evidențiată moștenirea culturală din Wadi Rum, prin niște petroglife lăsate pe stâncă (câteva desene cu cămile), ca o mărturie a zonei ca rută comercială crucială și casă a popoarelor nomadice.

Ne-am continuat vizita și următorul popas l-am făcut la un cort de beduini, unde ne-a fost oferită o ceașcă de ceai și ni s-a prezentat modul de viață al nomazilor, un mod de viață destul de primitiv. Aici am aflat că pentru a învăța, copii merg la singura școală din zonă, cea din satul Wadi Rum.

Ne-am continuat drumul și nu după mult timp, mașina noastră s-a defectat la trecerea peste o vale. Ca să fiu mai explicit, s-a rupt ceva la sașiu, așa că înaintarea cu o roată strâmbă a fost aproape imposibilă. În plus, nici semnal la telefon nu exista și se mai apropia și o furtună de nisip. Am ajuns cu greu la o zonă ferită de furtună, în apropierea unui pod natural, loc unde am servit și prânzul, iar ghidul nostru a avut semnal la telefon și a sunat după ajutor. Între timp, noi am reușit să ne ”cățărăm” pe podul natural și să vedem cămilele mergând prin furtuna de nisip.

Ultima oprire am făcut-o la un canion îngust, care în mod normal se face în mai puțin de o jumătate de oră, cu tot cu timpul petrecut pentru admirarea peisajului. Noi am avut însă o surpriză, colegul nostru responsabil cu organizarea, rezervând o drumeție în toată regula, cu cățărări pe bolovani uriași, cățărare ușoară și poteci înguste, pe marginea prăpastiei. Cu siguranță fără ghid, nu am reușit să găsim poteca corectă. Interesantă a fost mobilitatea ghidului, care deși era îmbrăcat în ”cămașă de noapte”, s-a mișcat foarte bine pe stânci. La finalul traseului am ajuns chiar pe munții din fața satului Wadi Rum, la o înălțime destul de mare de baza muntelui, însă și aici ghidul nostru a ”inventat” o potecă, iar în cele din urmă am traversat deșertul pe o distanță de mai bine de 500 m.

Pe durata întregii vizite în Wadi Rum, priveliștile munților cu diferite forme care se înalță de jur împrejur, face imposibil să bucuri că ești acolo. Este un loc atât de pitoresc încât nu trebuie ratat, mai ales că poate fi combinat cu vizitarea mult mai celebrului sit arheologic de la Petra.

[Vizitat în 25-26.05.2015]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*