
Am decis să vizitez Vredefort Dome ca parte a unei excursii de o zi, în combinație cu Mr Ples. După ce am vizitat Sterkfontein Caves am pornit spre Vredefort Dome. Drumul până la Parys, a durat aproape 2 ore, timp în care nu ne-am oprit și în care l-am tratat pe șoferul meu cu eugenii.
Vredefort Dome, este sit al Patrimoniului Mondial UNESCO din 2005 și reprezintă o parte a celui mai mare meteorit care a lovit Pământul acum peste 2000 milioane de ani (așa cum se prezintă pe site-ul UNESCO). Includerea în lista UNESCO și apropierea de Johannesburg m-au determinat și pe mine să-l vizitez.
Numai că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Deși este sit UNESCO, lucru care generează de regulă un turism de masă, încă de la hotel m-am lovit de totala lipsă de informații a agenților de turism referitoare la sit. Nici pe internet nu am găsit mare lucru. Așa că singurul lucru care mi-a rămas a fost să ne orientăm la fața locului.
În Parys au început cercetările. Șoferul meu și-a exersat toate limbile cunoscute întrebând în dreapta și în stânga. Din Parys am pornit spre sud, în direcția în care pe multe hărți figurează Vederfort crater. N-am mers mult și la marginea orașului, unde începea o urmă de drum neasfaltat, niște femei ne-a îndrumat spre Vederfort, o localitate situată mai la sud-vest, dar la o distanță de peste 15 km, că trebuia să ocolim.
La intrarea în Vederfort, pe partea stângă este un centru de vizitare al craterului. N-am aflat ce este în interior, întrucât era închis. Ne-am continuat drumul și șoferul meu a întrebat toți polițiștii și pe la poșta din localitate și tot nimic n-a aflat. Nimeni nu știa nimic. În cele din urmă după ce șoferul a mai întrebat câteva persoane și a căutat și pe internet, a găsit un număr de telefon de la cineva care s-a oferit să ne vândă o excursie. Din păcate era cam târziu, însă am decis să mergem într-o altă zonă unde respectiva persoană avea fie o casă/pensiune fie un centru de vizitare (eu nu m-am lămurit prea bine).
Am pornit înapoi spre Parys, am trecut rîul Vaal, care reprezintă și granița dintre Free state și North state și am urmat drumul spre Potchefstroom. Nu după mult timp și după încă un telefon, dar și după informațiile furnizate de niște indicatoare, am făcut stânga pe un drum de macadam. După puțin timp am dat de niște case, unde șoferul meu a mai pus niște întrebări. Am aflat în cele din urmă că suntem pe drumul bun, însă partea proastă era că mai aveam de parcurs vreo 10 -15 km, pe drum de macadam la viteză extrem de redusă, iar afară era deja seară. Urma să se facă noapte în scurt timp, iar șoferul meu a decis că este riscant, mai ales din cauza posibilității mari ca niște animale sălbatice să apară brusc în fața mașinii. Chiar ne-a tăiat calea un porc spinos.
Am decis că este mai bine să ne întoarcem, iar când am ajuns în Parys era aproape noapte. Din Parys până în Sandton, unde era hotelul meu nu erau decât circa 125 km, însă șoferul meu a decis că ar fi bine să evite autostrăzile, ca să nu plătească taxa de autostradă, așa că drumul s-a prelungit, iar la hotel am ajuns destul de târziu.
Interesant este că deși n-am reușit să văd elementele cheie ale sitului (situl are 4 zone centrale), tot timpul am fost în interiorul craterului, care o rază de aproape 200 km și poate chiar în zona buffer, care înconjoară nucleele pe o rază de 5 km. Poate data viitoare, dacă va mai fi o dată viitoare, voi fi mai bine pregătit și voi reuși să văd urmele de impact ale meteoritului.
Leave a Reply