Valea Sacră a Incașilor

Valea Sacră a Incașilor este una dintre principalele zone turistice din Peru. Situată la circa 15-20 km nord de Cusco, Valea Sacră a incașilor este o zonă care leagă Cusco de Machu Picchu, într-un spațiu încărcat de istorie, cu construcții antice pe care civilizația incașă le-a construit pentru diferite scopuri. Vizitarea întregii zone necesită câteva zile și aceasta doar în cazul în care planificarea este făcută cât de cât bine și vizita se axează doar pe obiectivele principale.

În mod normal aș fi avut la dispoziție o zi și jumătate, maxim două, în care să vizitez un singur obiectiv turistic, în în cele din urmă am decis să abordez un program la limită și să încerc să beneficiez la maxim de timp. Pentru început am decis ca după aproape 20 ore de zbor și  8 ore diferență de fus orar să dorm pe jos în aeroportul din Lima, lucru aproape imposibil. La ora 6 dimineață am luat un zbor spre Cusco, iar după o oră și ceva am aterizat.

În Cusco n-am avut nimic aranjat, însă știam că este de preferat să nu rămân peste noapte aici, la altitudinea de 3400 m și este de preferat să dorm la Aguas Calientes, la o altitudine de 2040 m, mult mai convenabilă din punct de vedere al aclimatizării. La aterizare am ignorat toți ofertanții de excursii care săreau pe turiști ca niște veritabili vulturi și m-am oprit la ghișeul de taxiuri. După o negociere mai mult prin semne am reușit să tocmesc un taxi pentru o tură de o zi cu opriri la principalele obiective turistice din Valea Sacră a incașilor (cost 100 $). Tocmai când să finalizez tranzacția au apărut 2 turiste americance dar nevorbitoare de engleză și am hotărât să mergem împreună, ceea ce mi-a redus bugetul la jumătate (50 $), decizie pe care aveam să o regret în mai puțin de o oră când ne-am oprit la o piață de suveniruri de pe marginea drumului, imediat ce am ieșit din Cusco.

Prima escală am făcut-o însă în Cusco, unde șoferul-ghid ne-a condus la centrul de vânzare a biletelor de tren. De aici ne-am cumpărat bilete de tren dus-întors între Ollantaytambo și Aguas Calientes și retur. Trenul este singura opțiune spre Machu Picchu, așa că nu este deloc ieftin, însă prețul plătit de mine (cca 130 $) se pare că a fost unul mediu.

Din Cusco am pornit spre Pisac, iar după o escală de vreo 10-15 min la o piață de pe marginea drumului, ghidul nostru a mai făcut o escală la un muzeu dedicat lamei (Muzeul Awanacancha), pe care însă l-am vizitat și unde am mai pierdut mai bine de o jumătate de oră.

În cele din urmă am ajuns și la Pisac. Pentru început am cumpărat un bilet valabil pentru majoritatea siturilor incașe Boleto Turistico del Cusco (130 soles). Ruinele sitului Pisac sunt situate un deal, care în vârf are o altitudine de peste 3000 m. Sunt relativ bine conservate așa că prima mea experiență în țara incașilor a fost excelentă, mai ales și datorită priveliștii din zonă.

De la Pisac am pornit mai departe fascinat de peisajul din jur, cum ar fi de exemplu culturile de porumb de la 2500 m altitudine. Drumul de-a lungul văii râului Urubamba este destul de aglomerat, așa că deplasarea a fost destul de lentă, iar până am ajuns la Urubamba era deja ora prânzului, așa că ne-am oprit la un restaurant pe care îl știa ghidul. Aici, contra unei sume fixe de bani (cred că pe undeva pe la 5 $), am servit un prânz cu trei două feluri de mâncare, desert și ceva de băut, iar mâncarea a fost la alegere cât poți să mănânci.

Următoarea destinație a fost Moray, unde am ajuns după ce am urcat un drum care ne-a dus pe un platou cu o priveliște minunată. Situl Moray este surprinzător, având o formă de amfiteatru, cu mai multe terase concentrice. Am admirat situl vreo oră, după care ma plecat mai departe către salina Maras.

Salina Maras datează și ea de pe vremea incașilor, însă s-a extins de-a lungul timpului, astăzi având sute sau mii de mici bazine săpate în coasta muntelui.

Ultima oprire a zile am făcut-o la Ollantaytambo, unde am ajuns imediat după ora de închidere, așa că nu am putut vedea decât o mică parte din sit și orășelul.

De aici am luat trenul spre Aguas Calientes. Trenul (Incarail) deși se dorește un tren turistic de lux, nu este chiar așa, linia este destul de proastă, cu fiecare metru care înaintează dă senzația că sare de pe șine și face mult prea mult zgomot, lucru care este în contradicție totală cu peisajul exterior destul de ușor de văzut prin ferestrele special proiectate ale trenului. În schimb pe tren există servicii, adică primești un pahar de Inca Kola, o băutură răcoritoare locală.

Am ajuns în Aguas Calientes pe întuneric și ploaie, însă cu ajutorul GPS-ului am găsit destul de repede hostelul meu, Pirwa Backpacker (10 $/noapte). Mai greu mi-a fost să intru în cameră, întrucât singurii turiști care erau cazați într-o cameră din spate, încuiaseră și prima ușă. În orice caz, am stat singur în cameră, iar după lungul drum din Europa și cel de peste zi a fost binevenit un somn.

De dimineață m-am trezit la ora 4 am, am luat micul dejun sumar, mi-am lăsat rucsacul la locul de bagaje (noroc că aveau lăcățele de vânzare la recepție) și am pornit spre Machu Picchu, unde am petrecut mai bine d eo jumătate de zi, într-unul dintre cele mai frumoase locuri pe care l-am văzut vreodată. M-am desparțit cu greu de Machu Picchu, însă trebuia să prind trenul spre Ollantaytambo. Am avut însă timp și de o scurtă vizită și prin Aguas Calientes.

Trenul a ajuns în Ollantaytambo aproape de înserat, însă spre norocul meu am găsit repede un microbuz, iar în vreeo oră eram in Cusco pe întuneric și o ploaie cruntă. În Cusco m-am cazat la Jamuy Chilling House (25 $/2 nopți), în apropiere de piața centrală, unde am avut o cameră cu 3 paturi, dar nu m-a deranjat nimeni cele două nopți cât am stat aici.

În ultima zi m-am trezit pe la ora 7 fix, iar la 7.30 eram deja la recepție unde l-am rugat pe recepționer, care spre surprinderea mea citea istoria religiilor de Mircea Eliade, să-mi comande un taxi pentru o jumătate de zi care să mă dcă la obiectivele turistice din afara orașului (cost circa 10 $).

Prima destinație a fost la Pikillaqta, situat la vreo 40 km sud-est de Cusco. Situl aparține culturii Wari, anterioară incașilor. Deși este un sit extraordinar este mai puțin vizitat și bălăriile mari dau impresia că este neîngrijit. În imediata apropiere a acestui sit se găsesc și ruinele Rumicolca, un sit incaș, însă de mai mică amploare.

Am pornit înapoi spre Cusco, urmând vechiul drum incaș Qhapaq Ñan, parte a sistemului de drumuri Andean și care acum este înscris în lista siturilor UNESCO. Următoarea escală am făcut-o la Tipon, unde am fost surprins să vad partea de inginerie hidro a civilizației incașe.

Ne-am continuat periplul spre Cusco, oprindu-ne pe drum să luam niște pâine tradițională, iar următoarea escală am făcut-o la Tambomachay și Pucapucara, două situri mici, în apropiere de Cusco.

Minunea zilei a fost însă Sacsayhuaman, unul dintre cele mai surprinzătoare situri pe care l-am văzut vreodată, egalând aș putea spune Machu Picchu, pe care îl văzusem cu doar o zi în urmă și încă eram sub influența lui. Este de-a dreptul surprinzător, iar misterul îmbinării pietrelor nu a fost încă elucidat.

Din păcate nu am reușit să vizitez și situl Qenco, care era închis pentru ceva lucrări/restaurări, așa că i-am cerut șoferului să mă ducă în Cusco.

După o masă de prânz la un preț incredibil pentru 2 feluri de mâncare și desert (1 $), am pornit să vizitez o parte dintre muzeele orașului, dar și să merg la întâmplare pe străzile vechii capitale a incașilor. Mi-am terminat vizita în Cusco cu un hamburger de lamă.

Valea Sacră a Incașilor cu obiectivele sale a fost deopotrivă prima mea experiență sud-americană și totodată una dintre cele mai frumoase pe care le-am avut vreodată, în ciuda tipului scurt avut la dispoziție și a vremii în mare parte nefavorabile. Sper totuși ca într-o bună zi să am șansa repetării acestei experiențe și să petrec mai mult timp în zonă.