Turnhout

Turnhout este o localitate din Belgia, situată pe granița cu Olanda. Drumul spre Turnhout nu a fost deloc ușor, ținând cont de lucrările la linia ferată care face legătura cu Bruxelles-ul și o escală intermediară, nedorită, de mai bine de o oră. În cele din urmă am ajuns să fac un drum de circa o oră și jumătate în aproape 3 ore.

Principalul obiectiv turistic pe care mi-am propus să-l vizitez aici a fost Beguinajul din Turnhout. Acesta datează din secolul al XIV-lea și în prezent este una dintre componentele Sitului Patrimoniului Mondial Beguinajele Flamande, recunoscut de UNESCO în 1998.

La momentul amenajării sale, beguinajul era situat în parcul din jurul castelului din localitate, Castelul Ducilor de Brabant. La apogeul său în 1675, beguinajul era locuit de 370 de beguine, însă ulterior numărul acestora a scăzut, din mai multe cauze, printre care incendii, jafuri sau ciumă. Dintre clădirile cele mai reprezentative din begunaj se numără biserica construită în anii 1666 – 1667, în stil baroc.

Cea de-a doua escală a fost vizitarea Muzeului Național al Cărților de Joc, situat în zona centrală, în apropiere de Biserica Sint-Pieterskerk. Am decoperit muzeul din întâmplare, însă vizita a fost foarte instructivă. Aici am aflat că tipărirea cărților de joc la Turnhout este o adevărată industrie, care a început la începutul secolului al XIX-lea, atunci când Pieter Jozef Brepols a tipărit, în anul 1826, primele cărți de joc. Din anii `70, activitatea de tipărire a cărților de joc a fost preluată de compania Cartamundi, care a devenit cel mai mare producător și vânzător de cărți și jocuri din lume. Din acest motiv, se pare că Turnhout a fost supranumit și „Orașul cărților de joc”.

Mi-am terminat scurta vizită la Turnhout fără să mai vizitez și alte obiective și am luat un autobuz local, din stația principală a orașului amplasată chiar lângă Biserica Sint-Pieterskerk, spre următoarea destinație a zilei: Hoogstraten.

[Vizitat în 27.03.2019]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*