
În mod cert vizita în nordul Europei nu este recomandată iarna. Din păcate, eu a trebuit să merg acolo pentru o întrunire la jumătatea lunii noiembrie. Am zburat acolo via Viena și Oslo și nu greșesc când spun că zborul dintre Viena și Oslo a fost cel mai teribil din toate zborurile de până acum, dată fiind faptul că am avut o durere cruntă de urechi la aterizare. Cum spuneam, iarna nu este o idee bună de mers în nordul Europei, ziua fiind foarte scurtă, în vreme ce ziua mea era deja ocupată cu alte treburi.
Prima vizită din Trondheim am făcut-o la Catedrala Nidaros, unde am beneficiat de un tur ghidat din partea gazdelor. Catedrala a fost construită începând cu 1070 și reprezintă în prezent cea mai importantă clădire istorică în stil gotic din Norvegia, fiind în Evul Mediu și cel mai important loc de pelerinaj din Scandinavia. Seara mi-am petrecut-o pe țărmul mării cu speranța deșartă de a o vedea pe Aurora…boreală (care n-a venit preț de câteva ore).
În ultima zi am avut la dispoziție vreo două – trei ore înainte de a pleca spre aeroport. Prima destinație a fost Cetatea Kristiansten, situată pe un deal nu departe de centrul orașului. Cetatea a fost construită în perioada 1681 – 1684 și a jucat un rol important în respingerea trupelor suedeze în 1718. Cetatea a fost dezafectată încă din 1816, iar acum este mai degrabă un parc orășenesc.
De la cetate am coborât pe niște străzi înguste, unele neasfaltate, până în orașul vechi cu multe case având o structură din lemn. M-a oprit ceva mai mult în zona râului Nidelva, care este mărginit de case viu colorate. Am traversat Podul Vechi (Old Bridge) și am ajuns în zona Marinen, unde în trecut era o parte a structurii de apărare a orașului față de navele inamice. În prezent este unul din parcurile orașului. Mi-am continuat circuitul și am revenit la Catedrala Nidaros, fără să o vizitez, de data aceasta. În schimb, am făcut o scurtă incursiune în curtea interioară a Palatului Episcopal, dar fără să-l vizitez.
Ultima jumătate de oră m-am plimbat pe străzile centrului vechi, mult mai animat de data aceasta, dar destul de rece, și nu mp refer numai la temperatura de afară. În orice caz, pentru mine nu a fost una dintre cele mai reușite experiențe, așa că aștept să merg și vara, poate se schimbă ceva.
Leave a Reply