
Třebíč este un oraș din vestul Moraviei (Cehia), situat pe ambele maluri ale râului Jihlava. Orașul este destul de vechi, începuturile sale fiind legate de ridicarea în anul 1101 a unei mănăstiri benedictine. Istoria mai recentă se leagă însă de Cartierul evreiesc, care este unul dintre cele mai importante și cel mai bine păstrat în Europa Centrală.
Cartierul evreiesc este destul de mic și cuprinde case destul de obișnuite din secolele al XVIII-XIX-lea. Acesta cuprinde în prezent 123 de clădiri istorice, printre care două sinagogi, fosta primărie, casa rabinului, spitalul și două școli, majoritatea fiind renovate și bine conservate. În anul 2003, Cartierul evreiesc, împreună cu cimitirul evreiesc și Bazilica Sf. Procopie au fost incluse de UNESCO ca sit al patrimoniului mondial.
Când am vizitat orașul, n-am avut foarte mult timp la dispoziție, așa că după ce ma parcat în zona râului am pornit pe străzile dinspre bazilică și ne-am oprit la intrarea în cimitir, care era deja închis la ora aceea. Deși nu mi s-a părut extraordinar, Třebíč are meritul de a fi un orășel plăcut care merită din plin o escală de măcar două ore.
[Vizitat în 25.09.2014/poze R]
Leave a Reply