Tambomachay, Puca Pucara și Qenco

După ce m-am răsfățat cu vizitarea ca unic turist al siturilor arheologice Pikillaqta și Tipon, am revenit în zona Cusco și am decis ca înainte de Sacsayuman să vizitez celelate situri mai mici din zonă.

Prima oprire am făcut-o la Tambomachay. Se spune că acesta a fost un sactuar al incașilor dedicat apei, deoarece izvorul de aici are același debit indiferent de anotimp. Ruinele de aici sunt reprezentate de câteva platforme care facilitează căderea de apă, în zona de jos fiind un bazin, iar în partea de sus peretele are 4 nișe. În partea de jos din dreapta mai sunt 2 nișe, care se pare că erau folosite de familia regală incașă. N-am stat mai mult de 15-20 de minute și am plecat mai departe la situl următor PucaPucara.

Situl Puca Pucara (care în limba quechua înseamnă Cetatea Roșie) este situat pe un mic deal nu departe de Tambomachay. Situl este mai puțin spectaculos decât celele văzute până atunci. Datorită vecinătății sale cu Tambomachay, se crede că această cetate a avut un rol în apărarea. Aici pot fi văzute ruinele unei fortificații nu foarte mari, car ecuprinde niște platforme scări, pasaje și un zid de apărate circular în jurul întregii structuri. Ca și la Tambomachay, nici aici nu am stat mai mult de 15-20 minute și am plecat mai departe.

Cel de-al treilea sit mic din apropiere de Cusco a fost Qenco. Acesta cuprinde niște ruine formate dintr-un bloc mare de piatră în formă de puma, în care au fost cioplite niște scări în zig-zag și o zonă circulară, în formă de amfiteatru, în care sunt ciplite 19 scaune. Se presupune că rolul sitului era un altar pentru închinarea de ofrande zeilor soarelui, lunii și stelelor. Situl era închis, așa că mi-a luat numai 5 minute să-l vizitez din stradă. Urma destinația supremă: Sacsayuman.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*