Suwon: Palatul și Cetatea Hwaseong

Palatul și Cetatea Hwaseong au reprezentat cea de-a doua oprire a mea în Suwon, după Korean Folk Village, de unde am ajuns luând un autobuz de linie până la gară și de acolo un altul până în apropierea casei de bilete.

Deși eram plouat binișor încă de la sosirea în Suwon, Palatul Hwaseong Haenggung m-a întâmpinat cu o ploaie cruntă, așa că tot ce am putut face a fost exersatul mersului pe sub streșini. Cred că nu eram mai mult de 10 turiști pe zonă, iar pe alocuri pustiu. Fiecare acoperiș întâlnit a fost pentru mine panaceu universal, fiindcă așa mai puteam să respir și eu altceva decât ploaie.

Palatul Hwaseong Haenggung (Sit al Patrimoniului Mondial din 1997) este un complex cu mai multe curți și pavilioane, poate că se dorește o replică la o scară mult mai mică a Orașului Interzis. De fapt, în Coreea de Sud, spre deosebire de China de exemplu, aproape totul a fost distrus în timpul războaielor cu japonezii, iar ceea ce se oferă turiștilor sunt de fapt niște restaurări foarte bine realizate, care dau însă impresia, că ceva se repetă. Spre exemplu, culoarea și forma acoperișurilor este cam la fel peste tot. Există și asemănări însă: atât în Coreea cât și în China vizita palatelor se face pe afară, nu prin interior, ca în palatele din Europa.

Palatul Hwaseong Haenggung a fost construit în numai 3 ani (1794-1796) de către Regele Jong-jo după ce a mutat aici mormântul tatălui său, Prințul Sado. Intenția lui a fost să mute și capitala de la Seul, însă acest lucru nu s-a materializat niciodată. Astăzi, ca multe alte palate din Coreea de Sud, palatul este și decor pentru multe filme, industria filmului luând o mare amploare în ultimii ani în această țară.

După ce am vizitat cam toate pavilioanele, m-am gândit că trebuie să văd și zidurile cetății Hwaseong. Ploaia se mai domolise, așa că am pornit pe poteca din apropierea palatului. Zidul cetății are circa 5,5 km lungime și o înălțime care variază de la 4 la 6 m. La construcția sa s-a folosit o combinație de piatră și cărămidă, care de-a lungul timpului a făcut să ricoșeze săgețile, lăncile și ghiulelele. În prezent și el este restaurat. De-a lungul zidului sunt 48 de structuri (pavilioane, turnuri și porți etc.). Deși ploaia a reînceput am încercat să le vizitez aproape pe toate. Cred că am văzut cam jumătate dintre ele, ținând cont că n-am pornit de la intrarea principală pe traseul de pe zid.

Mi-am terminat vizita în zona porții Janganmun, când se făcuse deja noapte. Deși eram ud leoarcă și nu mai conta prea mult mi-am luat și o umbrelă. De la atâta ploaie drumul înapoi până la hotel mi s-a părut că a durat o veșnicie, ca să nu mai spun că îmi era destul de frig. M-am oprit totuși în apropiere de hotel și am luat niște pui în stil coreean, la pachet.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*