Acum ceva vreme am avut un drum la Dărmănești, județul Bacău, împreună cu soția mea. Pe drum am decis să ne oprim să vizităm câteva obiective în zonă. Una din escale a fost la Borzești, azi cartier (cică) al orașului Onești.
Știam încă din copilărie legenda Stejarului din Borzești, însă am avut până atunci ocazia de a vizita locul copilăriei Domnitorului Ștefan cel Mare. Am parcat mașina la intrarea pe ulița către biserică și am pornit spre aceasta (se poate parca și în fața bisericii, însă distanța de la drumul principal este foarte mică).
În curtea bisericii ne-a întâmpinat locul în care a fost stejarul. Știam că stejarii pot ajunge la câteva sute de ani, așa că speram să fie încă în picioare. Nu este însă așa. Stejarul de pe vremea lui Ștefan cel Mare a ars cu multă vreme în urmă, iar pe locul vechiului stejar s-a construit altarul bisericii, locul fiind și acum marcat de o gaură acoperită cu un preș.
Biserica fost ridicată între 1493 – 1494 de către Ștefan cel Mare împreună cu fiul său, Alexandru-Vodă, ca loc de pomenire a strămoșilor săi și în amintirea lui Gheorghiță prietenul din copilărie al domnitorului, străpuns aici de săgețile tătarilor (după cum spune legenda). Biserica din Borzești este renumită pentru legenda ei, fiind, se pare, singura biserica ridicată de Ștefan cel Mare nu pentru a comemora o victorie, ci în amintirea prietenului său din copilărie. Construită în stil gotic, biserica îmbină materialele de construcție (piatră brută și cărămidă) cu ceramică smălțuită (discuri și cărămizi).
Pentru ca vizita să fie mai spectaculoasă este bine să ai și un ghid. Noi am dat de domnul Ganea (așa cum s-a prezentat), aflat într-o mare vervă. Într-un interval de circa o jumătate de oră a prezentat cu lux de amănunte toată istoria lui Ștefan cel Mare, de la copilăria în satul Borzești, până la războaiele purtate, nevestele avute (cu tot cu amante) și moștenitorii lăsați în urmă. Cel mai mult m-a amuzat cât a povestit călătoria acestuia la Kiev, când surprins de ploaie probabil s-a adăpostit undeva, lăsând în urmă ceva moștenitori. Nimeni nu știe adevărul, însă este cert că a fost un Don Juan al acelor vremuri. Legat pe prezent, ne-a povestit că la începutul anilor ”90 biserica s-a consolidat-restaurat cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la întemeiere. În anul 2005 s-au încheiat lucrările de pictură interioară murală în tehnică frescă realizate de pictorul Grigore Popescu. Deși un coleg de breaslă îl tot invita la masă pe dl Ganea, acesta a dovedit profesionalism și nu a plecat decât după ce și-a terminat povestea. Satisfacția noastră s-a concretizat printr-un bacșiș generos. Nu am acest obicei, însă omul m-a făcut să mă simt bine și să plec de acolo cu o satisfacție în plus.
Tot în curtea bisericii se află și o colecție muzeală: Muzeul de Cultură și Artă Religioasă. Acesta a fost înființat în anul 1994 și are un patrimoniu cultural important: icoane, obiecte de cult și cărți vechi religioase (secolele XVII-XIX). Din nefericire ghidul nostru s-a dus la masă și nu ne-a mai ținut și prelegerea despre colecție. Părerea mea este că exponatele de aici sunt prea valoroase pentru condițiile în care sunt păstrate, mai ales în ceea ce privește regimul de umiditate. Printre exponatele de aici se numără cărți religioase de prin 1600-1800, icoane pe lemn, catapetesme și alte chestii religioase. Recomand cu plăcere o escală, mai ales că vizitarea locului nu necesită mult timp.
Leave a Reply