
Vizita mea la Sochi a fost de fapt la Rosa Khutor, blocat într-o stațiune și fără prea multe lucruri de făcut. Era vineri seara, iar avionul meu era a doua zi la ora 4 după aminaza, așa că aveam o jumătare de zi la dispoziție. Pe la 5-6 seara am decis să-mi fac o rezentare la un hotel în Sochi și să-mi petrec puținul timp avut la dispoziție, ca să vizitez orașul.
De la centrul de conferințe am luat un microbuz pus la dispoziție de către organizatori până la aeroport, iar de aici am luat primul tren spre Sochi. Distanța dintre Rosa Khutor și Sochi este de vreo 50 km, așa că am ajuns în gara din Sochi după ora 10 seara. M-am cazat la Hotelul Sochi-Riviera, amplasat chiar la ieșirea din gară, un hotel destul de decent, deși fata de la recepție nu vorbea nicio boabă de engleză, primul semn că nu mai sunt într-o stațiune turistică.
După cazare am ieșit la o scurtă recunoaștere prin Sochi. De la hotel am pornit spre zona de port, urmând strada pietonală care începea de la gară. Deși era vineri seara și m-aș fi așteptat la mai multă agitație, dar totul era liniștit în semiîntunericul de afară. La capătul străzii am traversat un buleversi și am continuat pe altă stradă până la Marina Sochi. Aici era mare agitație, petreceri, iar portul plin de iahturi.
A doua zi de dimineață am reluat traseul spre port pe Navaginskaya Ulitsa, după care am tras o mică plimbare spre râul Sochi, contemplând iahturile de lux din port, Marea Neagră, simbolurile campionatului mondial de forbal sau ale olimpiadei de iarnă sau simbolurile comuniste și ascultând hiturile Modern Talking în rusă. Orașul este plăcut, dar nu extraordinar. În orice caz, dacă în compar cu Constanța, ca două orașe la Marea Neagră, este clar că Sochi arată mult mai bine.
După plimbarea de dimineață am decis ca pe la 12 să plec spre aeroport. Spre dezamăgirea mea primul tren spre aeroport urma să plece pe la ora 3 pm, așa că am optat pentru autobuz. Din păcate nu aveam bani schimbați și a trebuit să apelez la bancomat. Am scos fix prețul biletului, adică echivalentul unui euro și ceva. Biletul de autobuz a fost singura plată cash pe care am făcut-o într-o sptămână petrecută în Rusia. Drumul spre aeroport a durat circa o oră și are opriri la majoritatea centrelor balneo de pe traseu.
În avion am avut loc la fereastră și am putut să arunc o ultimă privire asupra orașului, dar și asupra Munților Caucaz, pe care urma să-i lăsăm în urmă.
[Vizitat în 5 – 6.10.2018]
Leave a Reply