Seul

Vizita mea la Seul a însemnat de fapt o escală de 2 zile la dus și mai puțin de o zi la întors în drumul meu spre Jeju. După obișnuita coadă la vize, specifică zborurilor intercontinentale, un bagaj recuperat cu întârziere de la bagaje chipurile nerecuperate, am luat trenul expres (Airport Railroad Express – AREX) către centru. A mers repede însă în gara centrală am mai pierdut vreo jumătate de oră schimbând trenul cu metroul pentru încă vreo stație până la Hoehyeon (Namdaemun Market) la vreo 5 minute de hotelul la care aveam rezervare: N Fourseason Hotel Myeongdong. Din fericire am găsit hotelul destul de repede mai ales că în Coreea se pare că nu prea există numere la clădiri.

După un check-in rapid am pornit spre Jongmyo Shrine, unul dintre puținele palate din Seul care este deschis în ziua de luni. Din nefericire am ajuns cu vreo 3 minute (fără exagerare !!!) după închiderea casei de bilete și cu aproape o oră înainte de închiderea palatului, așa că împreună cu alte vreo 4-5 persoane  am fost trimiși la plimbare. Din fericire am reușit să-l vizitez la escala de întoarcere, înainte de zborul spre casă (detalii aici).

Am plecat pe jos către următorul palat: Changdeokgung, despre care știam că este închis, dar merita să fac o recunoaștere. Palatul este practic la una dintre extremitățile zonei Itaewon, așa că am pornit spre zona centrală a Seulului.

Am făcut o mică escală la un prim templu Jogye-sa. Deși pot spune că eram oarecum familiar cu astfel de temple mi-a plăcut destul de mult. Poate și datorită impresiei pozitive lăsate de oamenii care presupun că făceau o pauză în drumul spre casă pentru o rugăciune, la Budda sau la nu știu ce alt zeu budist. Jogye-sa reprezintă principalul templu al ordinului Jogye, ordin al budismului coreean constituit în 1941, în timpul ocupației japoneze și care începând din 1954 a militat împotriva influenței Japoneze. Tot atunci a căpătat și denumirea actuală.

De la templu mi-am continuat drumul și am ajuns la Seoul City Hall, o clădire nouă cu un design futurist. În aceeași zonă este și palatul Deoksugung (Deoksugungcare) din nefericire era închis și el, dar o mulțime de oameni se rugau în fața sa. La revenirea în Seul din Jeju, am vizitat Palatul Deoksugung pe o vreme superbă și în timpul unor ceremonii tradiționale.

Deși eram după un zbor destul de lung, am mai găsit ceva resurse să mai fac o plimbare pe străzile pietonale din Itaewon, traversând de vreo câteva ori și surprinzătorul râu-gârlă din centrul orașului (Cheonggyecheon Stream) amenajat ca zonă de promenadă.

Odată cu lăsarea serii, care de altfel nu s-a lăsat mult așteptată, m-am îndreptat spre N Seoul Tower. N Seoul Tower, care este cel mai  înalt punct din Seul, este un turn de comunicare și de observare situat pe Muntele Namsan din centrul orașului, deschis publicului. Tocmai de aceea după o urcare cu un tren cu cremalieră, am stat la o coadă serioasă pentru acces. Cred că a meritat, ținând cont că am urcat cu ”shocking elevator”, cel mai rapid lift din lume, care ne-a dus direct în spațiu. De fapt pe plafonul liftului erau proiectate imagini care sugerau că am ieșit deja în spațiu și navigăm cu viteza luminii printre stele. A durat foarte puțin până în turn. Cât despre priveliște pot să afirm că nu este cea mai grozavă din lume (la Hong Kong este departe cea mai tare priveliște!), poate și din cauza vremii nu foarte grozave și a zonei împădurite dinspre râu fără multe lumini.

Cea de-a doua zi, una în care a plouat puternic, a rezervat-o pentru Suwon, unde am vizitat Korean Folk Village și Palatul și Cetatea Hwaseong.

După ploaie a ieșit iarăși soarele, iar eu am pornit să vizitez mormintele regale ale Dinastiei Joseon, sit UNESCO cu mai multe locații. Am reușit să vizitez două dintre locații (Heolleung & Illeung și Seolleung & Joengneung), după care am presupus că și celelalte sunt probabil la fel, așa că am plecat spre templul Bongeunsa.

Templul Bongeunsa este situat în zona centrului financiar la Seulului (COEX) și ținând cont că distanța de la Seolleung & Joengneung nu era prea mare (2-3 km), am parcurs distanța pe jos. Templul, cu o vechime de vreo 1200 ani, a aparținut sectei Seon principala sectă budistă din timpul Dinastiei Joseon.

Nu se percepe tarif de vizitare, însă la intrare am fost întrebat de unde sunt pentru statistica templului. Și-au cerut și scuze că nu au pliante în română și mi-au oferit unul în engleză. Templul are în jur de 10 pavilioane, multe dintre ele oferind și spații de rugăciune. Pentru cei interesați, aici există și sistemul ”temple-life”, unde contra unei sume de bani , turiștii pot studia viața de la mănăstire: turul templului, ceremonia ceaiului, meditație și realizarea de amenajamente din flori de lotus.

Din păcate eu n-am avut timp să mă cazez la templu și să studiez viața monahală, întrucât seara aveam avion, iar mai înainte am vrut neapărat să vizitez și Palatul Changdokkung. Am luat metroul de la COEX, stație situată vis-a-vis de templu, și m-am îndreptat spre Palatul Changdokkung, unul din siturile UNESCO din Seul.

La întoarcerea din Jeju, am avut la dispoziție cam 2 jumătăți de zile. Ca și la sosirea în Seul, am ales să mă cazez la hotelul N Fourseason Hotel Myeongdong, unde am ajus direct de la aeroport, pe la ora 9 dimineața. Primul lucru a fost să-i rog pe cei de la recepție să sune pentru o rezervare la o excursie în DMZ (zona demilitarizată dintre cele 2 Coreei). Am fost programat pentru ora 11.30. Deși în Jeju ajunsese taifunul, în Seul vremea era superbă, așa că am profitat de faptul că Palatul Deoksugung nu era departe de hotelul meu și am plecat să-l vizitez. Nu am regretat nimic.  Totuși experiența excursiei în DMZ nu poate fi comparată cu altceva.

Spre seară, după ce m-am întors din DMZ, am mai avut timp de o tură la Gyeongbokgung, unde am profitat de ultima oră de vizită, și am pornit mai departe pe jos către Buckchon Hanok Village, situat în apropiere. ”Satul tradițional” cuprinde mai multe străzi înguste, fiind conservat de autorități pentru a păstra viu mediul urban de acum 600 ani din timpul dinastiei Joseon și este păstrată pentru a arăta un mediu urban în vârstă de 600 de ani. N-am zăbovit prea mult mai ales că strada principală din ”sat” mi s-a părut prea modernă, iar pe de altă parte se făcuse deja seară. Așa că am luat metroul până la poarta Namdaemun. Poarta este una dintre cele 8 porți din zidul de apărare al Seulului. A fost construită în secolul al XIV-lea în stil pagodă.

Era deja întuneric și primii stropi care anunțau că taifunul Sanba se apropie de Seul deja și-au făcut apariția. Eu mai aveam o ultima escală de făcut: Myeongdong.

Myeongdong este un cartier preponderent comercial din centrul Seulului fiind poate cel mai important de acest fel din capitala coreeană. Deși ploaia se întețise nu am pornit către hotel înainte să văd și Catedrala Myeongdong. Construcția catedralei a început în 1892 și s-a finalizat în 1898, iar din 1977 este inclusă în lista monumentelor. Deși aflasem că în Coreea de Sud religia catolică este una din principalele religii, mă așteptam să văd catedrala la fel ca pe cele din Europa, adică goală sau vizitată de niște turiști rătăciți. Cu toate aceste am fost surprins să văd că într-o zi de duminică, la ora 8 seara, când semnele taifunului se făcuseră deja simțite, catedrala era plină ochi de oameni care se rugau. Am ieșit repede și am pornit spre hotel.

Ultima zi, sau mai bine zis jumătate de zi, am rezervat-o ultimului obiectiv de top rămas nevizitat: Jongmyo Shrine, pe care l-am vizitat împreună cu un grup de japonezi și pe o ploaie cruntă.

În mod cert Seulul este un oraș spectaculos, care merită din plin mai multe zile pentru explorare. Din păcate eu n-am apucat să-l văd decât ”între avioane” și m-am concentrat pe principalele obiective, pe care le puteți citi separat, la link-urile de mai sus.