Selçuk: Grota celor Șapte Adormiți

Din drumul care leagă Casa Fecioarei Maria de Selçuk ne-am încadrat pe un drum de o singură bandă pentru 2 sensuri de mers și am ajuns la un mic loc de parcare în apropierea unor terase improvizate.

Din parcare am pornit pe jos iar în vreo 100-200 m am ajuns la baza unui deal de unde se pornea o potecă, iar vreo câțiva turiști se plimbau zgomotos pe acolo. Nu departe de parcare se găsesc ruinele unor catacombe/altare. Nu se poate intra în interior, însă dacă se urcă pe una dintre potecile din zonă perspectiva este mai bună.

Legenda spune că în jurul anului 250, șapte frați creștini s-au ascuns în peșteră pentru a scăpa de persecuțiile împăratului Roman Decius împotriva creștinilor. Aceștia au fost prinși și omorâți. Se pare însă că după aproape 200 ani s-au trezit, crezând că au dormit, nu că au fost uciși. Unul dintre ei a plecat să cumpere de mâncare. Pe drum a fost surprins să vadă cruci peste tot. Când a cumpărat pâine, vânzătorul a fost la fel de surprins să vadă că cineva plătește cu monede din vremea unui împărat mort de multă vreme. În scurt timp s-a dezlegat misterul, iar ulterior s-au construit mănăstiri în acea zonă. Astăzi au rămas ruinele și legenda.

[Vizitat în 12.08.2012]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*