Sardis

Am plecat din Pamukkale de dimineață, la o oră rezonabilă. Deși ținta finală a zilei, Küçükköy, era la câteva sute de kilomentri, ne-am propus să abordăm un traseu mai neconvențional și să mai vizităm câte ceva pe drum.

Prima oprire a fost la situl arheologic Sardis, unde ne-am abătut vreo 10 km de la drumul care ne ducea dinspre Alașehir spre Bergama via Akhișar. Site-ul este situat satul Sart, în apropierea Salihli (circa 10 km) dn provincia Manisa.

Sardis sau Sardes a fost un important oraș antic din Asia Mică. Astfel, în perioada Persană, Sardisul era avanpostul Drumului Regal Persan care începea în capitala imperiului (Persepolis) și se termina aici. În anul 334 BC orașul a fost cucerit de Alexandru cel Mare.

Ulterior, în vremea regelui Croesus, aici s-a descoperit o tehnologie de separarea a aurului de arginit, prin care puritatea celor 2 metale a crescut. Acest lucru a condus și la inventarea monedelor moderne. În timpul domniei împăratului Tiberius (anul 17), localitatea a fost distrusă de un cutremur, însă a fost refăcută, devenind unul dintre cele mai importante orașe din Asia Mică până în perioada bizantină. După ce Constantinopole a devenit capitala Imperiului Roman de Răsărit, Sardis a devenit reședința episcopilui provinciei Lydia (anul 295).

Începând cu anul 1071 întreaga zonă a văii Hermus a început să fie hărțuită de raidurile turcilor selgiukizi, însă a rămas sub dominația bizantină, până când Constantinopole a fost cucerit de veneției. După recucerirea capitalei de către bizantini (1261), întreaga Asie Mică a fost neglijată, lucru care a culminat cu preluarea controlului zonei de către emirii Ghazi (1306) și distrugerea orașului de către mongolii conduși de Timur în 1402.

În prezent situl arheologic cuprinde două amplasamente situate la ceva distanță între ele. În primul amplasament, mai apropiat de centrul localității se găsesc și cele mai importante ruine, dintre care se remarcă synagoga și gimnaziul, parțial reconstituit. Noi am vizitat ambele amplasamente și cred că n-am regretat nimic. Din păcate prin prisma amplasamentului este puțin vizitat.

[Vizitat în 14.08.2012]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*