Salzburg

Salzburg un oraș situat în partea central-nordică a Austriei, fiind cel de-a patrulea oraș ca mărime din această țară. Orașul este amplasat pe malurile râului Salzach, la poalele nordice ale Alpilor, lângă granița cu landul Bavaria din Germania.

Deși are o istorie îndelungată, Salzburg a fost întemeiată oficial în jurul anului 700, atunci când misionarul Rupert a venit în oraș și a construit o biserică închinată apostolului Petru (Abația Benedictină Sf. Petru) și o mănăstire de măicuțe amplasată pe muntele Nonnberg. În anul 739, Salzburg a primit din partea Sfântului Bonifaciu rangul de episcopie, iar în anul 798 orașul a fost ridicată la rang de arhiepiscopie. Arhiepiscopii săi au fost recunoscuți ca prinți ai Sfântului Imperiu Roman în 1278, iar orașul a devenit sediul puternicului lor principat ecleziastic. Tot în secolul al VIII-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, Salzburg devine capitala domnitorilor bavarezi. În această perioadă a fost înființată Arhidieceza de Salzburg, cu o bază materială solidă.

În anul 1077 a început construcția fortăreței de la Salzburg, Hohensalzburg, pe ruinele unui castel roman, iar între secolele al XIII-lea și al XVII-lea s-au construit zidurile orașului. În secolul al XVII-lea, Salzburg a devenit un centru al Contrareformei, cu numeroase mănăstiri și biserici construite în stil baroc.

Imaginea barocă actuală a orașului datează din secolul al XVII-lea, atunci când arhiepiscopii Wolf Dietrich von Raitenau, Markus Sittikus von Hohenems și Paris Lodron au pus în aplicare concepția arhitecturală a lui Wolf Dietrich. În 1756 s-a născut la Salzburg, W. A. Mozart, în prezent casa memorială a acestuia fiind unul dintre cele mai vizitate locuri din Austria.

Centrul istoric al orașului Salzburg, renumit pentru arhitectura sa barocă și pentru faptul că este unul dintre cele mai bine conservate centre istorice și zona nordică a Alpilor, a fost adăugat de UNESCO, în 1996, pe lista siturilor patrimoniului mondial.

Am vizitat Salzburg în luna decembrie, ceea ce întotdeauna înseamnă un mic dezavantaj, care poate fi compensat cu târgul de Crăciun. Prima escală am făcut-o la vechiul cimitir Petersfriedhof (Sf. Petru), locul de înmormântare pentru călugărițele de la Abația Nonnberg, acesta fiind cel mai vechi cimitir din Salzburg și una dintre cele mai populare atracții turistice. Cimitirul este situat la poalele Festungsberg și de aici se ajunge la Castelul Hohensalzburg, un loc perfect de unde se poate vedea întregul oraș. O altă escală am făcut-o la Muzeul din Salzburg, unde am aflat încă de la intrare, dintr-un filmuleț, că orașul are mari probleme cu minoritarii din România, care ”cică” au plecat de la Colibași, din cauza că democrația i-a lăsat fără locuri de muncă (am copilărit în zonă și pot confirma că aceștia n-au lucrat niciodată, cu atât mai puțin la fabrica Dacia). La Casa lui Mozart nu am reușit să intru, din cauza cozilor destul de mari, însă a fost o reală plăcere să mă plimb pe străzile din centrul vechi.

[Vizitat în 08-12.12.2015]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*