Sacsayhuaman

După o dimineață plină, în care am reușit să vitez mai multe situri arheologice mai mici din zona Cusco, am ajuns în și la Sacsayuman, cel de-al doile obiectiv de top pe care mi l-am propus inițial să-l vizitez în zonă (restul au fost bonus). Șoferul m-a lăsat la intrare, unde era destul de aglomerat, însă accesul se poate face cu Boleto Turistico del Cusco, așa că n-a trebuit să stau la coadă. Situl este aproape de Cusco și se poate ajunge destul de ușor și pe jos, cu condiția să fi cât ce cât aclimatizat.

Sacsayuman este considerată o capodoperă arhitecturală Ia incașilor, în mare măsură daorită ruinelor megalitice impresionante, situate pe vârful unui deal care domină orașul Cusco. Situl arheologic Sacsayhuaman este împărțit în trei zone diferite: cetatea fortificată (secțiunea militară), terenul de paradă și Rodadero despre care se crede că este secțiunea religioasă, ceremonială. În anul 1983 situl a fost inclus în lista siturilor patrimoniului mondial UNESCO.

Prima zonă din Sacsayhuaman pe care am vizitat-o a fost partea de fortificație a sitului, cu ziduri construite într-un model în zig-zag, pe trei nivele. Zidurile din această secțiune sunt formate din blocuri enorme de piatră care ajung până la 9 m înălțime, 5 m lățime și 4 m grosime. Se estimează că cea mai mare piatră are o greutate de peste 125 de tone. Îmbinarea dintre aceste blocuri de piatră enorme s-a făcut fără utilizarea cimentului și este perfectă. Acest lucru a condus la multe speculații privind adevărata origine a construcției, existând destul de multe speculații cu privire la construcția ei de către extratereștii (recomand să urmărirea serialului Extratereștrii Antici de pe canalul History). În orice caz, cu sau fără extratereștrii, există o părere unanim acceptată cu privire la îmbinarea perfectă a blocurilor de piatră de aici, mai ales datorită faptului că în prezent nu există o tehnologie care să permită acest lucru. Am petrecut mult timp în această secțiune, admirând blocurile de piatră, întrebându-mă dacă incașii care au fost atât de ușor cuceriți de către spanioli erau capabili de astfel de tehnologie sau poate altcineva le-a dat o mână de ajutor.

Ceva mai încolo am ajuns la Intipunku (Poarta Soarelui), o poartă impresionantă din Sacsayhuaman și am urcat pe o terasă cu o vedere excelentă la zona Rodadero. Ceva mai în spate există și un punct de belvedere către Cusco, unde poți petrece liniștit o jumătate de zi, dar din păcate eu nu am avut atât de mult timp la dispoziție. Această zonă, care se pare că a avut un rol religios, este probabil mai puțin spectaculoasă, mai ales că privire îți este atrasă fie de Cusco, fie de Rodadero, fie de scori care coborau în niște incinte din spatele zidului în zig-zag. Mi-am continuat vizita și am revenit în zona centrală, un câmp plat de genul unui teren de fotbal, dar mult mai mare.

Din platou am început vizita către secțiunea Rodadero. Condiția mea fizică este una cât de cât bună, însă după primele 10 trepte urcate eram mort de oboseală. Un turist care urca și el s-a uitat la mine și mi-a zis că sigur am obosit din cauza altitudinii și că ar fi bine să beau niște apă. Cu toate că altitudinea este una care poate crea ușor probleme (3007 m altitudine), în mod cert în cazul meu era vorba și de oboseala acumulată în ultimele zile. În orice caz, nu m-am dat bătut și am continuat vizita.

Într-un final am reușit să urc treptele de la Rodadero, zona fiind chiar în fața zidurilor misterioase în zig-zag. Lungimea neîntreruptă a zidurilor a fost la fel de impresionantă ca și blocurile folosite la construirea lui. În schimb, majoritatea structurilor care au fost odată în Rodadero au fost dărâmate mai întâi de spanioli, iar mai târziu de locuitorii din Cusco, dar încă se pot vedea unele ruine.

Mi-am terminat vizita știind că mai am și alte lucruri de văzut în Cusco și am ieșit prin partea opusă intrării, unde mă aștepta șoferul meu. Ultima escală am făcut-o în Cusco în apropiere de Plaza de Armas. Finalizasem o dimineață minunată, însă mă aștepta o altă jumătate de zi în Cusco.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*