Canionul Roșu este una dintre cele mai frumoase atracții naturale din Israel, iar vizitarea sa este obligatorie pentru cine ajunge la Eilat, alături de Parcul Național Timna. Canionul este situat la aproximativ 20 de kilometri nord de Eilat, lângă granița cu Egiptul, accesul făcându-se pe autostrada 12. Din păcate, harta noastră de pe maps.me ne-a jucat unele feste și am făcut dreapta puțin mai devreme, intrând pe un drum care ne-a dus la poarta bazei militare Har Uziya.
Ne-am întors, iar înainte de a intra pe autostrada 12 am văzut pe margine drumului accesul spre un traseu turistic, așa că am decis să vizităm Canionul Roșu optând pentru o drumeție mai lungă.
Traseul, marcat cu bandă albastră, urcă din parcare direct pe vârful Neshef, de unde se poate vedea foarte bine autostrada 12, Egiptul, dar mai ales gardul impresionant dintre cele două țări. Din vârf am coborât pe o potecă destul de accidentată și în scurt timp am ajuns în valea Shani, unde am găsit un panou informativ.
Am decis să mergem spre dreapta (est), urmând de data aceasta marcajul bandă neagră. Dacă inițial traseul nu a fost extrem de spectaculos, în scurt timp ne-am trezit pe marginea unui canion destul de impresionant. Ajutați de echiparea potecii cu cabluri și scări am urmat marcajul și am coborât destul de ușor până în vale.
De aici am pornit spre stânga (spre vest), urmând traseul pe bandă verde. Știam că suntem în apropierea Canionului Roșu și, eram nerăbdători să ajungem cât mai repede acolo, mai ales că nu era nici țipenie de om. Numai că după ceva timp am început să auzim voci, iar în scurt timp foarte multă gălăgie.
Ne-am trezit la extremitatea din aval a Canionului Roșu, încercând să ne continuam drumul în vreme ce din față veneau mai mulți copii. În scurt timp ne-am dat seama că din față vin vreo câteva autocare de copii, foarte gălăgioși și puțin dispuși să ne facă loc. Denumirea canionului provine de la rocile de gresie roșie tăiate rotund, care au fost create de Wadi Shani de-a lungul a mii de ani. Din păcate, din cauza aglomerației, nouă ne-a fost greu să găsim câteva repere pentru poze, iar despre unghiuri cu lumină favorabilă nici nu mai putem vorbi, așa că nu am avut cea mai bună perspectivă asupra roșului.
De regulă traseul se parcurge într-o buclă, fiind o potecă pe versantul sudic, de unde se poate vedea canionul de sus, însă noi deja veneam după o buclă mai largă, așa că am decis să nu de mai amestecăm cu mulțimea de elevi gălăgioși și să ne întoarcem la mașină. Așa că mai mult instinctiv, după ce am trecut pe lângă parcarea unde ar fi trebuit să ajungem și noi și unde erau vreo 10-12 autocare, am pornit pe o potecă care mergea spre est, iar în scurt timp am ajuns la intersecția cu banda galbenă, care urcă spre vârful Neshef. Întreg traseul ne-a luat vreo 2 – 3 ore, iar ora matinală de la sfârșit de noiembrie a fost perfectă, altfel arșița deșertului îngreunează semnificativ o astfel de excursie.
[Vizitat în 28.11.2017]
Leave a Reply