În 2015 am vizitat Iordania, una dintre vizite fiind la Bethany-Beyond-the-Jordan, locul în care Ioan l-a botezat pe Iisus Christos. Așa cum am constatat atunci, deși locul de botez unanim acceptat de toată lumea (și toate bisericile) este în Iordania, activitatea turistică intensă este pe partea de vest la Iordanului, unde zeci de pelerini creștini se bălăceau în mocirla unui râu de mici dimensiuni, sub protecția vigilentă a armatei israeliene.
Acest loc de botez la râul Iordan este un loc special și sacru pentru creștinism. Aici râul Iordan curge prin câmpiile Ierihonului, creând o viață de fir prin inima deșertului. Pelerinii creștini vin aici pentru a fi botezați în râu, la fel cum – potrivit tradiției – Ioan Botezătorul l-a botezat pe Isus în urmă cu aproximativ două mii de ani.
Dacă în partea iordaniană locul de botez al lui Iisus este Bethany-Beyond-the-Jordan, denumirea folosită pe malul vestic al Iordanului este Qasr el Yahud. În același timp este considerat și locul in care sfântul Ilie s-a înălțat la cer, dar și locul prin care israeliții au traversat râul Iordan. Nici nu mă miră, ținând cont de lățimea râului, dar și de adâncime (pelerinii intră în apă până la jumătatea râului), iar Muntele Nebo, locul de unde Moise a văzut tărâmul promis nu este foarte departe.
Noi, eu și Valentina, nu aveam în plan să oprim aici, dar luând în calcul că am plecat din Jerusalim puțin mai devreme, iar primul obiectiv al zilei (Parcul Național Qumran – locul în care au fost găsite manuscrisele de la Marea Moartă) se deschidea la ora 9.00, am decis să facem o scurtă escală, așa că la intersecția cu șoseaua 90 (care leagă nordul de sudul Israelului), am făcut stânga, spre nord. Nu după mult timp GPS-ul ne-a pus să facem dreapta și în scurt timp am ajuns în fața unei zone îngrădite și o poartă mare închisă. Nu scria nimic, direcția părea bună și habar n-aveam ce să facem. Nu era nicio persoană și nici măcar un autocar din cele care bănuiam că aduc miile de pelerini să se scalde în mocirla din Iordan. După vreo 5 minute de așteptare, când tocmai ne pregăteam să plecăm, a apărut o mașină care a oprit în fața porții și din care a ieșit o tipă. Venea la muncă și ne-a confirmat că locația este bună, doar că am ajuns puțin mai repede. În fine, după alte vreo 5 minute ni s-a permis accesul în incintă, eram primii turiști ai zilei. De fapt, deși din punct de vedere geografic Qasr al-Yahud este în Palestina (West Bank sau Cisiordania), locația și facilitățile de aici sunt administrate ca parc național de către Administrația civilă israeliană și Ministerul israelian al turismului. Interesantă este și povestea locului, care din 1967 (de la Războiul de 6 zile) a fost teren minat, fiind deschis publicului în 2011, după ce au fost eliminate cele circa 4000 de mine anti-tanc și antipersonal.
Fiind destul de matinali, nu ne-a rămas decât să ”admirăm” platformele special amenajate pentru pelerini, departe de zgomotul acestora, care nu mă îndoiesc că au năvălit la scăldat după plecarea noastră. Nici pe partea iordaniană nu era nimeni, dar nici nu ne așteptam să vedem pe cineva.
Leave a Reply