După ce am făcut check-out-ul și ne-am lăsat bagajele chiar în fața recepției, am pornit spre prima destinație a zilei și anume destinația ratată cu o zi înainte: Moscheea Națională. Moscheea lor națională, un fel Catedrala Neamului în varianta malaeziană-musulmană, este o construcție modernă cu prea multe elemente rectilinii după părerea mea atipice moscheilor tradiționale (cupola sau minaretul care nu au formele rotunde clasice).
În afara spațiilor largi și a unui altar care oferă loc de poza pentru turiști, nu este mare lucru de văzut, iar interiorul (sala mare de rugăciuni) nu este accesibil turiștilor.
Nu departe se găsește Muzeul de Artă Islamică. Recunosc că până la Kuala Lumpur nu am vizitat niciodată un astfel de muzeu, așa că cea o oră și jumătate, petrecută acolo a fost și utilă și interesată. Deși nu are foarte multe săli, nouă mi s-a părut că este foarte bine organizat, oferind tot felul de informații prezentate parcă special pentru necunoscătorii în ale islamului, așa cum suntem și noi. Practic ignorând expoziția de scriere-pictură islamică de la parter, pe care nu prea am înțeles-o, muzeul face o trecere rând pe rând, de la prezentarea și descrierea mai multor tipuri arhitectonice de moschei din întreaga lume musulmană (cu machete ale celor mai faimoase moschei), la expoziția dedicată Coranului (cu precizarea că singura versiune oficial acceptată a Coranului este în limba arabă, traducerile în celelalte limbi fiind tolerate dar nu oficial acceptate), la islamul din India, China și Malaezia, cu exponate diverse specifice islamului din aceste țări.
Ultimul etaj are colecții de numismatică, tipuri de faianță, obiecte casnice, arme, ceramică, textile (covoare și mai ales îmbrăcăminte specifică mai multor zone din lumea musulmană, cu excepția zonei arabe, dar nu cred că vrea nimeni să vadă diferite modele de burcă) și nu în ultimul rând bijuterii.
După muzeu am pornit pe jos către hotel să ne recuperăm bagajele, trecând pe lângă templul Chan She Shu Yuen (aflat în renovare) și făcând o mică escală în Cartierul Chinezesc, pentru un prânz indiano-chinezesc.
De la hotel, cu bagajele în spate, am pornit spre Putrajaya, localitate aflată în suburbia Kualei Lumpur, la vreo 20-25 km de aceasta, dar unde își are sediul Guvernul malaiezian. Ca să ajungem acolo am optat pentru opțiunea cea mai rapidă și anume KLIA Transit, tren care face legătura cu aeroportul internațional din Kuala Lumpur (KLIA Transit este diferit de KLIA Express, tren care circulă pe același traseu, dar fără nicio oprire). Pentru Putrajaya se coboară la cea de-a doua stație însă acest lucru înseamnă probabil vreo 20 km, parcurși în vreo 15 min, cu tot cu timpul de oprire în prima stație. Să nu vă imaginați totuși că trenul oprește în fața Guvernului, așa că din gară am avut de optat între taxi și transportul public, adică autobuz. Am optat pentru transportul în comun, iar autobuzul deși nu ne-a lăsat lângă Moscheea Putra, ne-a lăsat în apropiere, fiind nevoiți să traversăm un parc. Ca și în Kuala Lumpur și aici am ajuns în contratimp, adică în intervalul orar când moscheea este închisă pentru turiști. În cele din urmă n-a fost deloc rău, ținând cont de faptul că acest lucru ne-a oferit posibilitatea să mergem pe marginea lacului din zonă și să facem niște poze până la redeschidere. Din păcate, ținând cont că moscheea este înconjurată din aproape 3 părți de apă, locul de belvedere nu oferă un unghi foarte bun și prin urmare toate pozele sunt făcute cu soarele în față.
La 5.30 pm fix în cap ne-am prezentat din nou la intrare, unde am fost “gătiți” cu mare entuziasm în haine de împrumut pentru a doua oară în aceeași zi (cred că eu aș fi scăpat dacă aș fi avut pantaloni lungi însă la nu era cazul la cele 35 de grade de afară).
Pentru prima dată de când vizitez o moschee, la intrare ne-a întâmpinat un ”ghid” cu o serie de informații utile, cum ar fi că moscheea este construită aproape pe apă (trei laturi sunt pe apă), a fost începută în 1997 și finalizată în 1999, cupola este inspirată din stilul egiptean, niște picături din zona persană (Istafan), candelabrele nemțești au fost inspirate de la Moscheea Albastră din Istanbul, iar marmura este italiană.
De la moschee ne-am întors la gară și de acolo am luat același KLIA Transit înapoi, însă numai o stație până la Terminalul de autobuze Bersepalu Selatan, aflat în zona de sud a capitalei și de unde pleacă majoritatea autobuzelor spre Malacca. Noi am luat bilete pentru primul bus-ul cu plecare la 7.30 pm. Deși este tip coach (care se pare că se traduce prin confort) a scârțâit din toate încheieturile, iar aerul condiționat bineînțeles că nu s-a putut opri nicicum; în plus tapițeria de un albastru închis, ne-a creat încă dinainte să apună soarele senzația de călătorie în cavou.
Malacca n-a oferit și ea o surpriză. Când am ajuns prima noastră grijă a fost să verificăm dacă putem să ne cumpărăm bilete pentru a doua zi către Singapore, așa că i-am zis pas singurului taximetrist din zonă. Lucrul acesta ne-a costat vreo câțiva km de mers pe jos și aproape o oră pierdută, până am găsit un taxi. Șoferul ne-a spus că transportul public în comun se oprește la 8.30 pm din lipsa de clienți, așa că orice speranță a noastră să vedem vreun autobuz ar fi fost inutilă. În același timp, la ora 11 pm se pare că tot orașul doarme (cel puțin zona noastră aflată lângă plajă), lucru din cauza căruia ne-a fost destul de greu să găsim un restaurant unde să mâncăm ceva (nu am vrut să mergem la McDonalds, care era încă deschis, dar am găsit un ultim restaurant deschis într-un food court din zonă).
Leave a Reply