Pisac

Pisac a fost prima mea destinație când am ajuns în regiunea Cusco. Din păcate șoferul-ghid a avut alte planuri, nedeclarate și nedorite de mine, așa că am ajuns la Pisac în vreo două ore și jumătate în loc de o oră, cât se face de regulă pe distanța de 40 km din Cusco și o escală la Muzeul Lamei. Primul lucru la Pisac a fost să ne cumpărăm bilete. Am optat pentru un bilet combinat pentru majoritatea siturilor din Valea Sacră a Incașilor, bilet valabil 10 zile și care a costat vreo 25 $.

Pisac este considerat situl din zona Cusco cu cea mai spectaculoasă locație, fiind cocoțată deasupra unui deal abrupt cu terase agricole. Ruinele incașe de la Pisac sunt bine conservate și se întind pe întreg versantul. Aici există un sector militar, cartiere urbane, centru de ceremonii, zonă agricolă și un cimitir.

Vizita a început în secțiunea de jos, unde șoferul nostru, după ce și-a schimbat cămașa de la aeroport într-o cămașă de ghid, a început să ne explice povestea sitului și a incașilor atât în engleză pentru mine, cât și în spaniolă, pentru americancele nevoirbitoare de engleză (una era din originală din Panama și cealaltă din Mexic). După partea de introducere am pornit spre partea superioară a sitului, trecând pe lângă multe clădiri în diferite stadii de ruină. Zona cea mai înaltă, numită Q’alla Q’asa, este punctul cel mai înalt din Pisac. Se crede că aceasta era o zonă militară, cu spații de locuit pentru paznici. Am fost extrem de încântat mai ales că eram la peste 3500 m altitudine, cea mai mare altitudine la care am ajuns până atunci. Nici nu mai știu dacă încântarea era de la altitudinea prea mare sau de la peisajul minunat din zonă. Întreaga vizită n-a durat mai mult de o oră, iar după ce ne-am mai oprit puțin să admirăm terasele agricole, am plecat mai departe, spre Urubamba.