Petra

Ascunsă în munții și protejată de cheile înguste ale Wadi Musa și vârfuri înalte, se află Petra, capitala regatului antic nabatean. Orașul Petra, este unul dintre cele mai faimoase situri arheologice din lume și, fără îndoială, cea mai valoroasă comoară și cea mai mare atracție turistică a Iordaniei.

Nu se știe cu exactitate când a fost construită Petra, dar se presupune ca a fost construită începând cu secolul al VI-lea BCE., de către nabateeni, un vechi popor care a locuit în nordul Arabiei și în sudul Levantului și care a avut apogeul între secolele al IV-lea și al II-lea BCE, atunci când regatul lor a controlat rețele comerciale din regiune, beneficiind de o influență considerabilă în lumea antică.

Petra a început să prospere în secolul I BCE, când s-a îmbogățit prin comerțul cu tămâie, smirnă și mirodenii, devenind capitala Imperiului Nabatean. Săpăturile arheologice efectuate în zona au demonstrat faptul dezvoltării acestui oraș în deșert s-a datorat abilitații și ingeniozității nabataenilor de a acumula rezerve de apă, prin crearea unei oaza artificiale. În anul 106, orașul a fost anexat la Imperiul Roman, însă a continuat să prospere și să se extindă prin construcția unui amfiteatru și adăugarea de morminte și temple.

În anul 363 o mare parte a orașului a fost distrus de un cutremur, iar ulterior orașul a fost abandonat, pe la mijlocul secolului al VII-lea Petra fiind în mare parte pustie, iar mai apoi uitată de toți, cu excepția beduinilor din zonă. În 1812, exploratorul elvețian Johannes Ludwig Burckhardt și-a propus să „redescopere” Petra. Deghizat în arab, el și-a convins ghidul beduin să-l ducă la orașul pierdut. După aceasta, Petra a devenit din ce în ce mai cunoscută în Occident ca un oraș antic fascinant și frumos, și a început să atragă vizitatori și continuă să o facă și astăzi.

Petra este cel mai cunoscut sit arheologic din Iordania și, deloc surprinzător, a fost primul sit din această țară inclus pe lista siturilor patrimoniului mondial UNESCO, în anul 1985. Am programat vizita la Petra pentru ora 5 dimineața, deși au fost câteva ”proteste” în grupul nostru. Prima escală am făcut-o la centrul de vizitare, unde am plătit un preț extrem de mare pentru un bilet de intrare (cca 50 $). De aici se pornește spre situl arheologic de-a lungul văii Musa (Wadi Musa), pe un drum de 2 km până la Trezorerie, dintre care ultimii 1,2 km sunt printr-un defileul îngust (Siq), cu ziduri de gresie roșie care mărginesc poteca.

La capătul defileului ne-a întâmpinat Trezoreria, un templu care impresionează prin fațada săpată în totalitate în stâncă, cu o înălțime de 40 de metri și foarte bine conservată. Templul este sculptat în totalitate în stâncă și este de fapt un mausoleu, care adăpostește mormintele regale. Trezoreria a devenit celebră în filmul Indiana Jones și Ultima Cruciadă, al treilea film din seria Indiana Jones, film în care celebrul vânător de comori Indiana Jones, interpretat de Harrison Ford a ajuns în Iordania. Noi am profitat de ora matinală, având ocazia de a face ceva fotografii fără prea mulți oameni sau cămile în fundal, deși lumina n-a fost cea mai bună.

„Mănăstirea” (Ed-Deir) este cel al doilea cel mai frecvent vizitat obiectiv din Petra. Pentru Mănăstirea este situată pe munții de la nord-vestul complexului de la Petra și am ajuns acolo în circa o oră, după ce am traversat întregul complex și am urcat multele pe o potecă amenajată cu de aproape 800 de trepte. Mănăstirea este cel mai important monument din Petra, ea datând din secolul I BCE și fiind dedicată regelui Obodas I. Mănăstirea este monumentul cu cea mai largă fațadă din întregul complex de la Petra, având o lățime de 50 m și o înălțime de 45 m, intrarea având 26 m înălțime.

După Mănăstire ne-am întors în complex să vizităm celelalte monumente de aici, dar fără să zăbovim prea mult timp la niciunul dintre acestea. Orașul este pe jumătate construit și pe jumătate sculptat în stâncă și este întins pe o suprafață destul de mare. Foarte spectaculoase sunt deschiderile sculptate în stâncă însă, contrar așteptărilor, fiecare spațiu interior este de obicei o sală goală, cu puține lucruri de văzut. Cu alte cuvinte, ceea ce se vede în exterior depășește întotdeauna ceea ce se poate vedea în interior.

În cele din urmă, după o jumătate de zi, ne-am încheiat vizita chiar înainte ca temperatură să devină insuportabilă. Cu toate acestea, Petra este una dintre cele mai incontestabile minuni ale lumii, fiind votată drept una dintre cele șapte minuni ale lumii. Acest lucru nu este deloc surprinzător, întrucât arhitectura de la Petra este un amestec complicat între culturile elenistice occidentale și mesopotamiane.

[Vizitat în 25.05.2015]

[Vizitat în 25.05.2015]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*