
Pentru una dintre zilele petrecute la Sokobanja am ales să facem o excursie la Peștera Resava, situată la peste 100 km distanță. De la Sokobanjia am pornit spre peșteră, optând să mergem parțial pe autostrada A1 și să facem și o escală la mănăstirea Ravanica.
Mănăstirea Ravanica a fost construită între 1375 și 1377, fiind ctitorită de Prințul Lazăr Hrebeljanović, cel care a creat cel mai mare și puternic regat sârbesc din istoria sa (Serbia Moravică) și cel mai important din regiune în acele vremuri. Prințul a fost îngropat aici, după ce a fost ucis în bătălia de la Kosovo, dintre Imperiul Otoman și regatul său. Acesta a fost și motivul pentru care mănăstirea a devenit loc de pelerinaj pentru sârbi, ca apoi să fie asediată de mai multe ori de otomani.
După o scurtă vizită am pornit mai departe spre peșteră. După câțiva kilometri, în localitatea Resavica, a început o ninsoare ca în povești, iar noi am optat pentru drumul mai scurt, adică cel din dreapta. În scurt timp am ajuns într-un vârf de deal și deși drumul acoperit de zăpadă părea neasfaltat am decis să continuam, GPS-ul arâtând maxim un km. A fost una dintre marile greșeli luate vreodată. Practic am nimerit pe un drum pietruit, pe unde și unui tractor i-ar fi fost greu să treacă. Opțiunea de întors nu exista, de dat cu spatele nici atât, așa că remodelând drumul piatră cu piatră și avansând din 5 în 5 centimetrii, mai frecând mașinile de marginea drumului și de vegetație, sau de pietrele de pe jos. În cele din urmă, după aproape vreo 2 ore am ajuns la destinație, însă bucuroși că ne-am slavat mașinile.
La peșteră ghidul, care ne-a așteptat tot acest timp, a râs puțin de noi în timp ce ne-a făcut câte un ceai din partea casei. După ce ne-am încălzit puțin și ne-am plătit biletele de intrare (300 dinari, dar doar adulții), am pornit să vizităm peștera.
Peștera Resava este una dintre cele mai mari peșteri din Serbia având o lungime a galeriilor de 4.5 km. Peștera este devoltată în calcar și se estimează că peștera are o vechime de circa 80 milioane de ani, unele speleoterme având de până la 45 milioane de ani vechime. A fost descoperită în 1962 de către un cioban, iar 10 ani mai târziu, pe 22 aprilie 1972, a fost deschisă publicului, pentru vizitare. Traseul de vizitare are 800 m, însă peștera este frumos concreționată și astfel am avut șansa să vedem aproape tot ceea ce este mai interesant într-o peșteră.
După vizită am pornit mai departe pe drumul bun, iar după câțiva km am făcut dreapta și am mers să vedem Cascada Buk (Veliko Buk). Cascada nu este foarte spectaculoasă, însă zona este cuprinsă în Monumentului Cultural Lisine. Din păcate, deși este o zonă turistică importantă, nu am reușit să găsim și un restaurant pentru a servi masa, așa că am pornit spre următorul obiectiv al zilei: Mănăstirea Manasija.
[Vizitat în 02.12.2016]
Leave a Reply