După o noapte petrecută în avion și un somn scurt de vreo 2 ore mulțumită unui check-in făcut pe la 10 dimineața, am plecat să vizitez situl UNESCO Pearling. Ca să ajung în zona Muharraq, am optat pentru transportul public, așa că în mijlocul zilei, pe o temperatură care cred că se apropia de 40 grade, eu așteptam autobuzul pe aeroport. Am încercat faza cu așteptarea în refugiul, răcorit de aerul condiționat, dar n-a fost câștigătoare, întrucât autobuzul oprește dacă este cineva în stație. În fine, după prima jumătate de oră petrecută afară am reușit să mă răcoresc la aerul condiționat din autobuz. La aeroport am constat că n-am nicio șansă să prind un alt autobuz care să mă ducă spre sudul Muharraq-ului, așa că am pornit pe jos, prima oprire fiind Fortul Arad.
Deși pare aproape, distanța dintre aeroport și Fortul Arad este de circa 3,5 km, nu prea mult, dar când mergi pe jos în Orientul Mijlociu, vara la mijlocul zilei, fără mari opțiuni de umbră, nu este prea ușor. Noroc că n-am probleme nici cu căldura și nici cu mersul pe jos.
Fortul Arad, a fost construit pe la sfârșitul sec. al XV-lea a avut o istorie zbuciumată de-a lungul existenței sale, fiind unul din punctele de apărare al Bahrainului împotriva tâlharilor. Fortul a fost restaurat în anii 1980 folosind doar materiale autentice. Intrarea a fost liberă și niciun alt vizitator până am plecat. Fiind foarte cald, am zis să nu exagerez prea mult, așa că următoarea oprire am făcut-o la Seef Mall Muharraq, situat în apropierea fortului.
După ce m-am răcorit puțin și m-am hidratat cât de cât, am pornit mai departe spre Bu Maher Fort. Ca să nu mai ocolesc mall-ul am sărit un gard și am pornit mai departe de-a lungul autostrăzii Khalifa Al Khabeer spre principalele repere ale Muharraq-ului.
Muharraq, fostă capitală a Bahrainului, a fost principalul oraș din Golf în care s-au comercializat perle și unul din principalele centre din lume de comercializare a perlelor, până la apariția perlelor cultivate de Japonia în anii ’30. Se pare că încă din epoca romană aici a existat o industrie de perle. În prezent s-au mai păstrat câteva clădiri tradiționale din epoca de vârf a comerțului cu perle, acestea fiind incluse în patrimoniul UNESCO în anul 2012 sub denumirea de ”Pearling, mărturie a unei economii insulare”.
Prima oprire am făcut-o în dreptul Fortului Mu Faher, mascat de clădirea Gărzii de Coastă. Am trecut (auto)strada și am întrat în labirintul de străzi din Muharraq. În mod cert, fără ghid sau punctele/casele puse pe GPS, sunt puține șanse să vezi toate casele înscrise în patrimoniul UNESCO.
Colecția de case pe care am vizitat-o, care se spune că formează drumul perlelor, include casa Al-Ghus (care este o ruină, dar care se poate vizita la interior), Badr Ghulum, Casa Al Jalahma, Casa Al Alawi, Casa Fakhro, Casa Murad, Murad Majlis, ‘Amārat Ali Rashed Fakhro (I), Amārat Ali Rashed Fakhro (II), Amārat Yousif A.‘Fakhro, Siyadi Shops, Nūkhidhah House, Casa Siyadi, Siyadi Majlis și Moscheea Siyadi. Ultima pe listă, și probabil cea mai spectaculoasă, a fost însă casa Șeicului Isa Bin Ali, care la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost folosită ca sediu al guvernului pe vremea când capitala Bahrainului era în Muharraq.
În ansamblu pot să spun că nu este un sit UNESCO foarte spectaculos, însă labirintul străzilor, faptul că acestea sunt curate și liniștite (contrar orașelor arabe vizitate anterior de mine), umbra oferită de străzile înguste contribuie totuși la o plimbare plăcută. Recunosc însă că am un mic regret determinat de faptul că nu am reușit să prind o excursie nocturnă și ghidată oferită de organizatorii Comitetului Patrimoniului Mondial din 2018, care ar fi completat de minune tura mea de zi.
Leave a Reply