În vizita pe care am făcut-o în Penang, mi-am dorit foarte mult să vizitez și o zonă naturală, iar principala destinație a fost Parcul Național Penang (Taman Negara Pulau Pinang). Am pornit de dimineață din George Town cu autobuzul nr. 101 până la celalalt capăt al insulei, la intrarea în Parcul National Penang. După ce ne-m trecut într-un registru la centrul de vizitare am pornit spre Pantai Keranchut, una din plajele din parc. Din nefericire am fost informați că fiind joi, varianta de traseu care conținea si un canopy way (punte suspendată), este închisă, așa că am urmat varianta clasică.
Traseul durează circa 1 ora și 20 min. și practic pleacă de la nivelul mării și ajunge tot la nivelul mării traversând câteva culmi. Tot traseul este prin junglă, însă poteca este foarte bună, pe alocuri cu trepte betonate. Drumul a fost construit inițial pentru a se căra lemnul exploatat. Având în vedere că tot drumul se parcurge la umbră, temperatura este una plăcută, chiar dacă în zonele descoperite este foarte cald.
Pe drum am fost aproape singurii turiști, însă la un moment dat, un domn de vreo 55-60 ani, ne-a prins și ne-a depășit, deși cred ca nu mergeam tocmai încet. Habar n-am cine era însă tot brava în fața noastră, încercând să facă pe Tarzan pe lianele din zonă. Eu cred că nu arăta nici a Tarzan, nici a Rahan, însă am aflat în scurt timp că era de fapt George trăznitul junglei.
La ieșirea din junglă am dat peste un pod suspendat peste albia unui râu pe care se formează un lac mermomictic (habar nu am cum se traduce și ce înseamnă, însă cel mai probabil este vorba de un lac cu apă salmastră). Lacul însă lipsește cu desăvârșire. Nici pe Google Earth sau pe alte bloguri nu am văzut poze cu lacul care să aibe și ceva apă. Totuși este bine semnalat.
Imediat dupa lac începe plaja, unde era ridicat un steag rosu, așa ca să ne taie pofta de baie, deși apa era destul de liniștită și îmbietoare. Probabil că așa s-a gândit și ”prietenul” nostru, George trăznitul junglei care, în ciuda steagului roșu, a decis să fie singurul care să facă o baie după fuga prin junglă. La nici zece minute după experiența sa, am aflat că era și singurul turist ”urzicat” de meduze de la umăr până la genunchi (incluzand aici și o parte din abomen) și țopia de zor de durere. Să-mi mai zica cineva că fancezii nu sunt tâmpiți (am aflat că s-a înregistrat ca francez la centrul de vizitare).
Cu părere de rău că n-am putut face baie, ne-am oprit la un centru de conservare a țestoaselor, aflat tot pe plajă. Aici am aflat că în zonă trăiesc 2 specii de țestoase marine. În linii mari, pot spune că centrul este unul foarte modest, cu o mică expoziție în interior și o zonă îngrădită în exterior, în care sunt protejate mai multe cuiburi.
După încă vreo jumătate de oră de plajă am decis să ne întoarcem, însă de data aceasta am mers într-un ritm susținut și am reușit să parcurgem drumul într-un timp mult mai scurt, nu de alta dar era ora prânzului și ne era cam foame.
Spre deosebire de George Town, această zonă a Penangului nu este prea turistică, deci nici foarte multe restaurante nu sunt, așa că am mers vreun km, pe o arșită de nedescris, până la capătul lumii (resturantul End of the World), unde am avut parte de cea mai scumpă masă din toată excursia noastră din Malaezia. Măcar am avut satisfacția că am stat la umbră și răcoare, iar mâncarea a fost chiar bună.
În cele din urmă, după ce ne-a golit portofelul, patroana restaurantului s-a revanșat și ne-a dus cu mașina ei până la o fermă de fluturi aflată la circa 1-2 km distanță. Ferma este de fapt o seră, în care sunt mai multe specii de plante și de fluturi. Ca să fiu sincer, mă așteptam să gasim mai multe specii de fluturi, dar a fost în regulă și așa.
La întoarcere am mai avut timp de o escală la două temple budiste aflate undeva între centrul George Town și Batu Feringi, plaja despre care se spune că este cea mai populară din Penang. Primul templu vizitat a fost templul burmez Dharmikarama, cu o pagoda în care am urcat vreo 3 etaje și în care sunt prezentate mai multe imagini gravate cu temple din diferite regiuni sau țări.
Cel de-al doilea templu, Wat Chayamangkalaram, este situat fix peste drum de primul și este un templu thailandez. Aici există un Budda culcat cu o lungime de 33 m și poleit în întregime cu aur. Noi era să-l ratăm, fiindcă totul se închide la 5 pm iar noi am ajuns cu vreo 5 minute după. Concluzia generală este ca deși amândouă sunt temple budiste, sunt destul de diferite unul față de celălalt.
Ne-m terminat ziua cu o scurtă plimbare până în zona de continent, în Buttlewort, după care am servit cina la un Food court de pe chei. Nu am putut să nu remarcăm decorul chinezesc care era la mare preț, pornind de la caii prezenți peste tot (doar era anul calului), până la mâncărurile chinezești pe care le-am comandat. În plus aici am plătit și cea mai scumpă bere, vreo 19 RM pe sticla de 630 ml, adică vreo 20 de lei în bani de-ai noștrii.
[Vizitat în 20.02.2014]
Leave a Reply