Parcul de sculpturi Vigeland

În mod cert, iarna nu este cea mai bună perioadă de vizitat Norvegia, mai ales dacă ai la dispoziție doar câteva ore pe zi și acelea seara. Din păcate există și astfel de situații, așa că am optat să vizitez Parcul de sculpturi Vigeland, una dintre puținele atracții turistice din Oslo deschise după ora 5 pm.

Parcul de sculpturi Vigeland, numit așa după numele celebrului sculptor norvegian Gustav Vigeland (1869-1943), este o colecție permanentă de sculpturi realizate acesta între 1924 și 1943. Născut într-o familie de meșteri, Gustav Vigeland este cunoscut ca cel mai talentat sculptor norvegian.

Parcul de sculpturi face parte de fapt din Parcul Frogner, așa cum este cunoscut de localnici și  are aproximativ 43 de hectare, iar grădina de sculpturi este cel mai mare parc de sculpturi din lume realizat de un singur artist, fiind protejat în Norvegia ca Patrimoniu național.

Aici se găsesc peste 200 de sculpturi realizate în bronz, granit și fontă. Parcul are mai multe secțiuni distincte, printre care ”Poarta principală”, realizată în 1926, Podul cu o lungime de cca 100 m și 58 de sculpturi, ”Fântâna”, înconjurată de 60 reliefuri din bronz, ”Platoul Monolit”, cel mai înalt punct din parc, început în 1924 și terminat 14 ani mai târziu, și unde sunt amplasate 36 de grupuri statuare la care se adaugă ”Monolitul”, un bloc de granit înalt de 14,12 m și care conține 121 de figuri umane care se ridică încet spre cer și Cadranul solar, realizat din fier forjat în 1930.

Am vizitat parcul pe întuneric și pe o temperatură de – 5 grade Celsius, iar lumina slabă din parc nu mi-a permis să-l vizitez așa cum trebuie și nici să fac niște poze cât de cât acceptabile, unele dintre zone, cum ar fi Fântâna, nefiind deloc luminate.

Lângă parc este amplasat Muzeul Vigeland, muzeu dedicat sculptorului norvegian, dar care se închide la ora 5 pm și pe care nu l-am vizitat.

Accesul la Parcul de sculpturi Vigeland se face destul de ușor, cu tramvaiul 12 sau autobuzul 20, de la Gara Centrală din Oslo.

[Vizitat în 21.11.2023]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*