După ce am vizitat centrul istoric al Beratului, a urmat o tură în Canionul Osumi, situat la peste 50 km distanță, în apropiere de localitatea Çorovoda.
Canionul format de râul Osumi este una dintre cele mai spectaculoase atracții naturale ale Albaniei. Primăvara, când apa este mai mare, amatorii de rafting traversează canionul, însă pe timpul verii nu toată secțiunea râului este navigabilă, dar sunt alte metode de explorare.
După ce am trecut de Çorovoda, am mers pe drumul paralel cu canionul câțiva km buni în amonte de-a lungul canionului. Pe marginea drumului sunt câteva puncte de belvedere de unde se poate admira spectaculozitatea canionului, însă noi ne-am oprit oarecum în amonte de canion, într-un loc accesibil spre râu. De aici am pornit de-a lungul râului, urmând fie câte unul dintre maluri, fie trecând prin apă. Ne-am oprit la o zonă mai îngustă, unde apa era mare și opțiunea de a merge mai departe, în formație completă (adică și cu copii și cu haine, aparate foto etc) era limitată.
Am decis împreună cu Mihai să mergem mai departe numai noi dai, iar la prima potecă care urca în drum să ieșim și să fim ”colectați” de ceilalți. În ultimul moment am decis să nu iau aparatul foto DSLR cu mine, decizie care s-a dovedit una bună.
Drumul prin canion a fost extraordinar de spectaculos, fiind o combinație de zone mai largi în care am mers pe mal, zone în care am mers prin mâl, zone în care am mers prin apă, dar și zone în care singura opțiune a fost să înotăm, apa fiind destul de adâncă (nu știm cât) și curentul mare. Nu știu cât am mers, dar cert este că n-am văzut nicio potecă care să ne scoată în drum. În condițiile date am continuat și după ceva timp, 2 ore sau poate mai mult, am întâlnit primele persoane (pescari), iar nu după mult timp am ajuns la marginea satului. Ne-am continuat drumul pe ulițele din Çorovoda, până în centrul localității și ne-am oprit la cârciuma din centru. Partea bună era că aveam hainele pe noi (canionul l-am făcut cu ghetele în picioare șort și tricou).
După ce ne-am comandat câte o bere, am constatat că nu aveam niciun ban la noi și nici telefoane, toate bagajele fiind la ceilalți. Nici măcar numerele de telefon de la ceilalți nu le aveam, decât ale soțiilor care cel mai probabil aveau telefoanele închise. Într-un final ne-am adus aminte numărul lui Iurie și l-am sunat de pe telefonul ospătarului de la bar, care ne-a oferit telefonul lui cu amabilitate.
Nu vreau să-mi amintesc ce ne-au auzit urechile când au sosit ceilalți. În vreme ce noi ne distram și înotam la umbră în apa răcoroasă a râului Osumi, ceilalți ne-au așteptat pe la toate ieșirile din canion posibile, stând în soare și făcându-și griji. În cele din urmă și-au comandat și ei câte ceva, au plătit și berile noastre, după care am pornit înapoi spre Berat.
Leave a Reply