Orchha

După o noapte friguroasă și o tură de dimineață la casa de bilete de la complexul vestic de la Khajuraho ca să luăm bilete pentru Taj Mahal, ne-am continuat periplul prin India spre Jhansi de unde trebuia să luăm trenul spre Gwalior. Pentru transfer am închiriat o mașină cu un șofer, iar după scurta escală la complexul sudic și cel estic de la Kajuraho (vezi aici), am pornit mai departe. Șoferul ne-a povestit câte ceva într-o limbă din care două cuvinte erau în engleză și trei în hindusă sau mă rog, o engleză cu prea multă influență hindusă pentru înțelegerea noastră. Ironia este că eu, care probabil vorbeam cea mai proastă engleză din grup, îl înțelegeam mai bine. Era foarte sărac, cu un salariu de circa 20 dolari /lună. Nu știa să citească, nu avea școală. El zicea ca un șofer în New Delhi câștigă 100 dolari, iar visul lui era să ajungă șofer în capitală. Drumul a fost destul de ”rupt” , iar la un moment dat am avut și o pană, pe care însă a rezolvat-o repede.

După un drum lung am ajuns în sfârșit la Orchha, dar nu înainte de a aștepta vreo 15-30 min la bariera de la intrarea în localitate, venea trenul. A fost primul nostru contact cu un tren din India. Orchha este un mic orășel din India cu vreo 10-15.000 de locuitori. A fost întemeiat la 1501 de către rajputii din familia Bundela, fiind capitala acestora până în anul 1783. După ce ne-am parcat am pornit vizită la Jehangir Mahal.

Palatul, a fost construit în anul 1598 de către Împăratul Mogul Jahangir, după victoria sa asupra regelui rajput Vir Singh Deo. Alături de Jahangir Mahal mai sunt și alte “palate”, însă toate pot fi considerate ca făcând parte din același complex.

După un lung șir de trepte am ajuns în curtea interioara a primului palat al mogulilor pe care l-am vizitat în India. Mie personal mi-a plăcut destul de mult, deși nu se poate ignora faptul ca impresia generală este că se degradează mai mult decât se conservă. În zona superioară a palatului își făceau veacul mai multe maimuțe, care alergau în căutarea unor resturi lăsate de turiștii necivilizați sau neatenți.

După vizitarea acestui complex am trecut râul și ne-am oprit la prima bodegă pe stânga, recomandată bineînțeles de Lonely Planet. Comanda noastră a inclus două porții de specialitatea casei, un orez și niște ouă plutind în curry. De fapt ouăle erau fierte în curry și aveau și un gust oribil. Le-am dovedit cu greu. Mai bun a fost meniul tradițional, cu mai multe feluri de mâncare, dar tot cu mult curry. Bineînțeles totul era vegetarian.

Dincolo de strada principală am tras o tură scurtă prin piață după care am mers la palatul părăsit Palki Mahal. Aici am fost abordați de un localnic și întrebați dacă dorim să urcăm sus, palatul fiind închis accesului public. Era vorba de aceeași persoană care fusese ghid cu o zi în urmă pentru cuplul întâlnit la Khajuraho cu o seară în urmă.

Cu o lanternă total insuficientă pentru 5 persoane am urcat niște trepte duble față de normal până la un etaj intermediar, de unde, printr-un labirint de coridoare, am urcat până sus pe palat. Aici nimerit lângă cuibul unui vultur (nu știu ce specie), care avea vreun metru înălțime (nu știu cât avea anvergura aripilor). Am priceput repede că deși este o zonă urbană, în localitățile mici, biodiversitatea este la ea acasă. Ghidul ne-a făcut semn să coborâm repede, ca să nu fim văzuți de jos. Cu siguranță era o tură interzisă pentru turiști, iar el cu siguranță ar fi dat socoteală.

După aceasta tură am mai făcut o plimbare până în capătul localității la râul Bundelkhand. În timpul zilei văzuserăm un indicator care promova raftingul, însă acum vedeam și turiștii la treabă. Pe de altă parte, pe o stâncă din mijlocul râului trona “Zeul Neptun de India”, vopsit pe față și cu un trident în mână.

Ne-am continuat drumul spre Jhansi. Trenul a avut vreo oră întârziere, iar confortul nu era cel mai bun. În plus era destul de mult curent pentru gustul nostru de români. Ne-am consolat cu ideea că biletul rezervat era cel mai ieftin. Spre seară am ajuns la Gwalior, unde ne-au asaltat foarte mulți șoferi de tuk-tuk, unii dintre ei destul de agresivi. Am reușit să scăpam într-un final și ne-am deplasat la hotel pe jos. În vreo 10 minute eram acolo. Hotelul era mai nou decât cele de până atunci și bineînțeles și niște camere mult mai decente. În plus am avut parte și de aeroterme în camere și de apă caldă la baie. Cina am comandat-o în cameră, însă ceaiul a fost unul tradițional “masala ceai” care era la gust ca o cacao de la noi.