Nuraghe Losa

Nuraghe Losa este este unul dintre cele mai impresionante nuraghe din Sardinia, amplasat pe platoul bazalt de la Abbasanta, la circa cinci kilometri de orașul Oristano. Termenul de nuraghe este folosit pentu structurile defensive specifice Sardiniei, format de regulă din turnuri de apărare circulare sub formă de trunchi de con construite din piatră, cu camere interioare boltite.

Nuraghe Losa este format dintr-un turn principal (donjon) de forma unui triunghi rotunjit, înconjurat de trei turnuri circulare, două unite printr-un zid și unul de sine stătător. Intrarea se face printr-unul din turnurile laterale, care este conectat la donjonul principal printr-un coridor interior. Turnul principal are 13 metri inaltime, dar inițial se pare că ara mult mai înalt și are o structură clasică: o cameră mare la bază, cu trei nișe dispuse în cruce și o rampă în spirală pe care se ajunge până la o cameră superioară de mici dimensiuni și de acolo până în vârf. Cele trei turnuri mai mici sunt dispuse în jurul celui central și au camere înguste, cu tavan înalt. În interior sunt și trei fântâni, folosite ca depozit pentru alimente sau alte materiale.

Complexul este construit în întregime din blocuri mari de bazalt, dojonul central datând din epoca mijlocie a bronzului (sec. XV-XIV î.e.n.), în vreme ce alte structuri din complex, cum ar fi satul cu colibe circulare din apropiere, datează din epoca târzie a bronzului și epoca fierului (secolele XIII-XIX î.e.n.).
Nuraghe Losa a fost adăugat în 2021 de către Italia pe lista provizorie asiturilor UNESCO, împreună cu alte 30 monumente din aceeași perioadă.

[Vizitat în 28.04.2017]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*