Am sosit în India la ora prevăzută și am aterizat într-un Delhi învăluit în ceața dimineții, sau poate ceața lunii decembrie. Coada de la vize nu era însă în ceață. Am stat la ea cam o ora. Se pare că grija majora a polițiștilor de frontieră era să avem scris pe formular numele hotelului. Când am făcut rezervarea am cerut si transfer de la aeroport, însă se pare fie că au uitat sau ne-au tras țeapa. Spre norocul nostru nu cu foarte mult timp în urmă s-a deschis și stația de metrou de la aeroport, așa că la ora 5 am luat primul metrou spre centru. Până la stația finală am schimbat de 2 ori pentru ca într-un final să coborâm într-o stație aeriană, de unde am văzut “nimicul “din jur.
Am nimerit bine ieșirea, însă după ce am coborât scările am găsit o stradă pustie, destul de stranie, cu gunoaie, câini și o vacă. Departe de ce ne așteptam noi. Mai erau si 2 oameni cu ricșa. Am început negocierile. Ei ne-au cerut vreo 80 rupii, Iurie a zis Ok însă mie (având încă întipărite în minte sfaturile colegului meu indian întâlnit în China) mi s-a părut enorm, așa că am început să negociem între noi. După negocieri de circa 2-3 minute, deși Ioanei i s-au părut o veșnicie (fiind nedormită după ce a audiat vreo 2 nopți și o zi concertul de tuse al lui Iurie), am plecat toți 4 cu o ricșe, iar în mai puțin de 5 minute eram la hotel. Practic am închiriat mai degrabă ghidul decât ricșa. La acea oră am văzut oameni care dormeau afară, care se încălzeau lângă un foc de afară, era întuneric, de-a dreptul înfricoșător. Cei de la hotel ne-au făcut check-in-ul pe loc și în mai puțin de 1 oră ne-am luat camerele în primire unde am băgat un somn până la ora 12. Partea proastă este că în camere era foarte frig. Se pare că este cea mai friguroasă iarnă din ultimii 10 ani.
Prima vizita din India: Qutub Minar, care este, oarecum, cel mai izolat obiectiv turistic din Delhi. Am pornit spre metrou, pe strada deja animată la ora 12. După aproape o oră am coborât la stația cu același nume din apropiere. Cum am ieșit din metrou ne-au si asaltat șoferii de tuk-tuk care mai de care cu un preț mare. Cum n-au acceptat prețul oferit de noi am plecat pe jos știind că distanța nu este foarte mare. Ce este drept a fost mai mare decât mă așteptam. La casa de bilete de la Qutub Minar am constatat că prețul pentru un astfel de obiectiv este de 250 rupii pentru turiști și de 10 rupii pentru localnici. Era de așteptat la câți localnici erau în zonă.
Qutub Minar, este unul dintre cele mai vechi obiective islamice din India și a fost înscris în lista UNESCO a siturilor patrimoniului mondial în anul 1993. Piesa centrală a complexului este minaretul care dă și numele obiectivului. Construcția a fost începută in 1192 de către Qutab-ud-in Aibak, pentru a celebra victoria asupra ultimului regat hindus din Delhi și instaurarea islamului și a fost finalizată de succesorul său. Minaretul are o forma conică și este înalt de 72.5 m; are 5 etaje iar până în vârf se poate ajunge pe cele 379 de trepte. De fapt se putea ajunge, fiindcă din 1981, accesul publicului a fost interzis ca urmare a unui accident căruia i-au căzut victime niște copii de școală. La baza are un diametru de 14.3 m iar în vârf de 2.7 m, iar arhitectura islamică este foarte interesantă.
Lângă Qutub Minar se găsesc ruinele moscheii Quwwat-ul-Islam și a fost prima moschee din Delhi. Complexul mai include: Iron pillar, mormintele lui Iltutmish (al doilea Sultan de Delhi care a domnit în perioada 1211-1236) și Imam Zamim.
Alauddin Khilji. Destul de interesantă este însă povestea Minaretului Alai (Alai Minar). Sultanul Alauddin a vrut să construiască un al doilea turn al victoriei după o victorie a trupelor sale în regiunea Deccan, însă a murit înainte ca primul nivel sa fie terminat. Proiectul era ca turnul sa fie mult mai mare decât Qutub Minar, diametrul la baza fiind dublu.
După vizită ne-am propus să mergem undeva în centru (care o fi fost acela) sa mâncăm ceva. De data aceasta am decis să luăm un mijloc de transport până la metrou. Ne-am urcat într-o mica dubită (ceva mai mică decât acele dubite Daewoo de pe la noi). Stăteam comod, doi pe o bancheta și doi pe cealaltă. Deși nu mai era foarte mult loc ni s-a spus să așteptăm până mai urcă cineva. Am așteptat vreo 5 minute timp în care numărul pasagerilor (cu tot cu șofer) a ajuns la 17 (i-a numărat Iurie). Din păcate nu am putut face poze, ca nu am putut scoate aparatele. Un lucru este cert însă, șoferul stătea în brațele unui pasager. Cred că era salutul nostru de bun venit în India. De acum știam ce ne așteaptă.
Am luat metroul până în zona centrală, la New Delhi railway station, cu gândul să găsim un fast food american. Măcar să știm la ce să ne așteptăm. N-am găsit la ieșire, așa că am pornit pe jos spre Connaught Place (denumirea locală Rajiv Chowk). Este unul dintre cele mai mari centre financiare, comerciale și de afaceri, în Delhi, cu magazine occidentale. Întru-un final am găsit și fast food-ul occidental, adică un KFC. După masă și după o plimbare în zonă am pornit, pe jos spre zona noastră. Ne-am orientat după GPS-ul de la telefonul lui Iurie și după ce am străbătut niște bulevarde largi, am intrat într-un labirint de străduțe, unde viața își ducea cursul normal. Seara ne-am plimbat prin bazar, o nebunie, negustorii fac tot ce este posibil ca să-ți vândă ceva. Dacă apuci să întrebi ceva, ești al lor, greu mai scapi.
Leave a Reply