
Am vizitat Muzeul Getty într-una dintre ultimele zile petrecute în Los Angeles. Muzeul este amplasat într-un parc situat în parc din cartierul Brentwood din Los Angeles. Atracțiile principale, parcul și muzeul sunt situate pe vârful unui deal, unde se ajunge cu un trenuleț pe cremalieră, care pornește de la parcarea situată la baza dealului.
Prima escală am făcut-o în Grădina Centrală. Aceasta este destul de frumoasă, cu amenajări interesante, dar și cu vedere spre Los Angeles. După grădină, ne-am continuat vizita în muzeu. Acesta este unul dintre cele mai viztate muzee din SUA și conține multe picturi celebre ale unor pictori din Europa.
Se pare că sunt puși ceva bani în joc, muzeul fiind într-un proces continuu de achiziționare a unor picturi realizate de pictori celebrii, mai ales europeni, așa că deși mi se pare sub potențialul unor muzee celebre din Europa, nu se știe cum va fi situația peste câțiva ani.
[Vizitat în 31.07.2009]
Leave a Reply