Mostar

De ceva vreme intenționam să vizitez Mostarul, considerat ca fiind cel mai frumos oraș din Bosnia și Herțegovina. Împreuna cu colegul meu Ivo, am luat trenul de la 7 fără 10 minute din Sarajevo și după un drum destul de spectaculos de vreo 2 ore și jumătate eram în Mostar. Colegii noștri din Sarajevo ne-au sfătuit să nu luăm trenul, însă cred că alegerea a fost un bună.

Mostar-ul este un oraș de aproape 130.000 locuitori situat în provincia Herțegovina (partea croată a Bosniei și Herțegovinei). Orașul este străbătut de râul Neretva, de-a lungul căruia sunt mai multe poduri. Principala atracție turistică este reprezentată de orașul vechi și în special de podul vechi: Stari Most.

Podul a fost construit în 1566 în perioada Imperiului Otoman. În perioada războiului interetnic (1992-1996) podul a fost bombardat (în 1993) de către croați, la pachet cu alte edificii musulmane. După război podul a fost refăcut (2003-2004) cu sprijin financiar internațional (inclusiv din partea guvernului turc), iar în anul 2005 a fost inclus în Lista UNESCO a Siturilor Patrimoniului Universal.

De o parte și de alta a podului se găsesc două turnuri, în care sunt amenajate Muzeul dedicat podului (Old Bridge Museum), respectiv o expoziție foto. Noi ne-am început vizita cu muzeul, situat în partea stângă a podului. Prețul unui bilet este 5 KM (adică circa 2.5 euro). Ideea de bază este să urci în turn de unde se există o vedere mai bună către pod și orașul vechi. La fiecare nivel există o mică expoziție cu diferite obiecte vechi, cum ar fi ghiulele, săbii etc., dar nu foarte convingătoare. Nici așa-zisul punct de belvedere nu oferă cea mai buna priveliște. După ce cobori se iese din muzeu și se intră pe o poartă metalică cu un zăvor în cea de-a doua secțiune a muzeului. Aici sunt expuse niște ruine descoperite chiar în locul respectiv, dar și o secțiune dedicată restaurării podului, cu un scurt film destul de convingător, mai ales în ceea ce privește bombardarea acestuia.

În parte dreapta podului se poate urca în cel de-al doilea turn în care este prezentă o expoziție foto din perioada războiului. Cred că arată doar o mică parte din ororile care au existat aici, deși spațiu de expunere ar fi suficient. Prețul unui bilet aici este de 6 KM.

O priveliște foarte bună asupra podului poate fi și de la o terasă de pe partea stângă a râului nu departe de muzeu. Noi am petrecut aici aproape o oră așteptând în zadar ca un localnic să-și facă numărul de sărit în apă de pe pod (distanța este de vreo 21 m). Este o practică se pare în Mostar ca localnicii să sară în apă, iar turiștii să ”contribuie” financiar la succesul săriturii. Probabil că a întârziat contribuția, așa că a întârziat și prestația.

În ceea ce privește partea veche a orașului, partea stângă a râului se continuă circa 1-200 m cu numeroase magazine de suveniruri. Majoritatea prețurilor sunt afișate în euro și sunt în general mai mici decât în Sarajevo.

Aproape de capătul părții vechi un panou mare te invită să intri în Koski Mehmed Pasina Dzamija (Moscheea Koski Mehmed Pasha), locație care cuprinde de toate bazar, moschee, cimitir, harem etc. După ce ne-am umezit picioarele la fântâna din centru am intrat în moschee. Prețul unui bilet (dacă nu ești localnic sau musulman care să meargă la slujbă) este de vreo 8 KM, adică destul de piperat. În interiorul moscheii puteți intra și încălțați (lucru unic pentru mine până acum). Din punct de vedere vizual nu este cine știe ce (sunt și subiectiv comparând-o cu moscheile pe care le-am mai vizitat în Turcia sau alte țări musulmane). Din punct de vedere turistic însă principala atracție este reprezentată de accesul în turnul-minaret  (trebuie să aveți grijă să nu vă intersectați cu alții care coboară că nu aveți loc). În turn se iese pe balcon de unde se poate vedea tot orașul dar mai ales podul vechi. Cred că este ca mai bună perspectivă asupra podului.

După vizita la moschee am mers mai departe, iar în scurt timp ne-am intersectat cu un indicator care arată direcția spre Casa Turcească (Turkish House sau Biscevica corner). Casa a fost construită în 1635 și reprezintă una dintre cele mai frumoase clădiri rezidențiale din perioada otomană. Casa este înconjurată de ziduri înalte pentru a proteja intimitatea femeilor de ochii bărbaților. Din secolul al XVIII-lea este în proprietatea privată a familiei Kajtaz. Prețul unui bilet este de circa 4 KM, în schimbul căruia vânzătoarea va face o foarte scurtă prezentare și se pot vizita camerele de la etaj (desculți).

După vizita la muzeu n-am oprit pentru prânz și hidratare după care am urmat niște indicatoare și în scurt timp am ajuns la Casa Muslibegovic, o versiune mai mare a Casei Turcești Kajtaz. Casa-muzeu nu ne-a întâmpinat cu poarta deschisă, așa că nu am urmat sfaturile de a suna la sonerie ca să o vizităm. Se pare că există și o a treia casă turcească (Biscevic), dar mergând așa la întâmplare n-am trecut pe lângă ea.

Revenind în partea veche, pe malul drept al Neretvei sunt mai multe străduțe pline de magazine cu suveniruri sau de restaurante. Peisajul este destul de pitoresc.

Nu departe de pod, se poate coborî pe o străduță (de fapt pe niște scări printre niște terase) până la apă. În ciuda celor peste 30 grade de afară, apa era extrem de rece. Totuși era numai bună să te răcorești puțin, măcar la picioare, lucru pe care l-am făcut și eu alături de cele câteva zeci de turiști adunați pe malul Neretvei. În plus este și un alt unghi de vedere spre pod, de sub pod (aproape).

Despre mâncare nu prea știu ce aș putea să spun. Recomand specialitățile locale, mai ales dacă sunteți carnivori (în țara asta se mănâncă foarte multă carne). Sunt foarte bune și cu multe calorii (!!!). Cât despre timpul alocat pentru vizitat Mostarul aș putea spune că totul se poate vizita în mai puțin de o jumătate de zi (acum depinde de fiecare cât vrea să aprofundeze, mai ales magazinele de suveniruri), la care mai trebuie adăugat timpul pentru masă.