Moray

Am plecat de la Urubamba spre Moray, următorul obiectiv al scurtei mele vizite în Valea sacră a incașilor. Distanța este de aproape 25 km, din Urubamba, dar vreo 57 km din Cusco, iar după ce se trece de localitatea Maras, traseul urcă pe un platou foarte interesant, mai ales că oferă o vedere excelentă către munții din zonă.

Situl arheologic Moray este reprezentat de mai multe terase circulare concentrice care dau senzația unui crater. Scopul real al acestor terase nu este clar cunoscut. Adâncimea ”craterului” de numai 30 m, designul, orientarea lor în funcție de soare și direcția vântului influențează destul de mult temperatura, între partea superioară și cea inferioară existând o diferență de 15 grade, ceea ce crează un microclimat distinct pe fiecare nivel. În plus, fiecare terasă are un sistem complex de canale artificiale de irigație, una din mostrele de tehnologie incașă. De aici au apărut speculații privind rolul teraselor ca centru agricol de cercetare al incașilor, unde se pare că s-ar fi studiat posibilitatea cultivării unor specii diferite de plante la diferite altitudini și temperaturi.

Am petrecut aici aproape o oră, timp în care ne-am concentrat atenția pe structura mare și una mai mică situată în apropiere. În mod cert, pentru cine ajunge în zonă, este unul dintre obiectivele turistice care nu trebuie ratat.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*