Am ajuns la Monte Carlo de mai multe ori, însă de fiecare dată în trecere. Prima vizită a fost în anul 2003, la prima mea ieșire în vestul Europei, când am făcut aici o scurtă escală, de dezmorțit picioarele.
Am ajuns din nou la Monte Carlo câțiva ani mai târziu, atunci când am decis să fac o escală pe drumul dintre Torino și Cannes. După ce am schimbat trenul italian cu unul franțuzesc, la Ventimiglia, am decis că ajung prea devreme la Cannes, așa că m-am oprit în Monte Carlo. Din pacate facilitățile gării de aici nu m-au ajutat foarte mult, fiind nevoit să-mi car bagajul după mine, deși mi-aș fi dorit foarte mult să existe un astfel de servciu la gară.
Nu mi-am propus să vizitez nimic, așa că în scurta mea escală m-am rezumat să mă plimb prin praș, să cobor în port, să admir iahturile bogătașilor, să mă uit de afară la cazinouri și să ajung de pe o stradă pe alta folosind liftul. Am făcut o scurtă escală la Grădina Japoneză, amenajată în 1994 la cererea Prințului Rainier al III-lea, care probabil că ar fi mai bine să fie vizitată în alt anontimp decât iarna, când am fost eu.
Am revenit în Monte Carlo două zile mai târziu, fără troler după mine de data aceasta. Atmosfera nocturnă este total diferită de cea văzută în timpul zilei, mai ales că orașul era luminat pentru sărbători. De data aceasta, am tras o ”incursiune” și în principalul cazino din Monte Carlo, dar fără să mă opresc. După vizită, am profitat de ocazie și am luat și ”masa în oraș”, la o terasă acoperită și încălzită (notutate absolută pentru mine la momentul respectiv) și unde am avut parte de un homar excelent și un vin prea scump pentru bugetul meu, însă probabil cel mai ieftin din meniu. Nu vreau să știu cum ar fi fost la o masă servită în interior.
[Vizitat în 06/08.12.2007]
Leave a Reply