În luna noiembrie 2019 am însoțit delegația UNESCO – IUCN într-o vizită de monitorizare reactivă în două componente ale sitului Patrimoniului Mondial UNESCO ”Păduri seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei”.
Prima componentă vizitată a fost în zona sudică a din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița. În prima parte a zilei am vizitat mai multe parcele din zona tampon din sudul sitului (zonei centrale – core areas), între Cărbunari și Șopotu Nou, unde au avut loc niște tăieri care deși sunt la scară mică, nu-și aveau locul. Un lucru este cert: pădurarii se pricep de minune să inventeze tot felul de tăieri, doar ca să spună că erau necesare. În mod cert nu era cazul. Drumul de la Sasca Română până pe la Cărbunari este cât de cât în regulă, însă în continuare (spre Șopotu Nou) este neasfaltat, deși se spune că ar fi drum județean. Ca de obicei localnicii sunt mințiți că din cauza parcului nu au drumuri asfaltate, deși un parc național nu are nimic de a face cu asfaltarea drumurilor.
După ce am văzut tăierile din zonă, ne-am întors de unde am venit și am continuat până la Slatina Nera – Potoc – Podul Bei, de unde am continuat pe drumul forestier spre Păstrăvăria de la Valea Bei. Pe drum am făcut o mică escală la Cascada La Văioaga, iar punctul terminus pentru majoritatea celor din grup a fost lacul Ochiul Beiului. Câțiva dintre noi am mers și până la Cascada Beușnița, pe care am văzut-o pentru prima dată în viață fără niciun strop de apă. În orice caz, monitorii noștri au avut ocazia să vadă zona centrală a sitului UNESCO.
Vizita de monitorizare a continuat cu Parcul Național Domogled – Valea Cernei, în care am vizitat toate cele trei componente.
Prima vizită am făcut-o în extremitatea estică a Domogledului, unde am ajuns pe un drum forestier accesibil din Topleț și care în mare parte a urmat limita dintre Domogled și Geoparcul Platoul Mehedinți. Aici am văzut niște așa zise ”accidentale”, care de fapt se traduce prin niște tăieri deloc elegante făcute pentru un drum de exploatare. Aici am înțeles că accidental însemnă că de fapt anumiți arbori au stat în calea drumului de exploatarea, fiind nevoie de drujbă și lama buldozerului să se elimine, că doar accidental au ajuns acolo. Mai mult decât atât, drumul ducea la o zonă în care mai mulți arbori frumoși au fost ”extrași” pe motiv că au ajuns la vârsta de exploatare. Mult mai grav este că tăierile respective deși au fost realizate în zona tampon, au fost făcute la limita componentei UNESCO.
Pe drumul de întoarcere am făcut o foarte scurtă escală la o varniță tradițională.
Ne-am continuat drumul către partea opusă a componentei Domogled, pentru a vedea locul în care a avut loc un incendiu cu vreo două săptămâni în urmă. Se pare că incendiul a pornit de lângă o casă izolată și a afectat în mare măsură pășunea alpină și prea puțin niște pâlcuri de pădure.
După ce experții noștii au făcut o scurtă evaluare vizuală, lipsită de explicațiile personalului, care n-au știut să spună nici pe unde trece limita parcului, ne-am continuat drumul până în satul Dobraia, în zona școlii. Școala este funcțională pentru numai trei copii: unul în clasa întâia, unul într-a doua și al treilea în clasa a patra. Are panouri fotovoltaice și o învățătoare care vine din altă localitate și rămâne peste săptămână cazată în școală. N-am vizitat școala, însă am fost invitați la o pomana porcului tradițională la o familie de lângă școală.
Cea de-a treia zi de monitorizare a fost dedicată componentelor Ciucevele Cernei și Iauna Craiovei. Ca să ajungem în Ciucevele Cernei ”organizatorii” ales să ocolim pe la Baia de Aramă și să evităm drumul prin Cerna Sat. Probabil că știau ei ceva. În zona Ciucevele Cernei am fost să vedem locul în care se dorește construcția celebrului drum DN66A, cel care leagă nimic de nimic, dar care este numai bun pentru afacerile cu terenuri din parcul național și dezvoltarea infrastructurii turistice (a se citi case de vacanță folosite o dată, de două ori pe an). Din ”întâmplare” am dat și de o parcelă tăiată la ras, după ce se pare că a luat foc de la un Duster, care la rândului lui a luat foc. Nici monitorii n-au fost prea convinși. Înainte de a ne întoarce, am mai făcut o escală la Izbucul Cernei și moara de apă din zonă.
Ultima escală am făcut-o în zona componentei Iauna Craiovei. Pentru acces am urmat Valea Craiovei vreo 10 km (de fapt habar n-am cât am mers) unde ne-am oprit în zona unei parcele tăiate la ras. Era deja seară, puțină ceață și ne mai amenința și ceva stropi de ploaie. N-am reușit să urcăm toți, cei fără condiție fizică rămânând la mașini. Eu am reușit cu greu să mă țin după grup, în condițiile în care nu aveam vizibilitate decât vreo 20 m. Chiar și așa, s-a văzut clar dezastrul lăsat în urmă de cei care au masacrat pădurea, chiar până în apropierea componentei UNESCO (au lăsat câțiva arbori pre vreo 5 – 10 m). Am intrat și în componentă și am mers până în poiana Opleșata, unde ne-am făcut o poză învăluiți în ceață. Ne-am întors la mașini, iar drumul de întoarcere l-am făcut pe întuneric.
Vizita s-a încheiat cu o întrunire la sediul Administrației Parcului Național Domogled-Valea Cernei, în care este amenajat și centrul de vizitare al parcului, destul de interesant după opinia mea.
Cazare:
- Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița: am fost cazați în Sasca Română, la Pensiunea Patru Anotimpuri, o pensiune deschisă în 2019, pensiune care mie mi-a plăcut destul de mult (mai ales din punct de vedere al bunului gust cu care au fost alese materialele, culorile, dar și calitatea finisajelor).
- Parcul Național Domogled-Valea Cernei: am fost cazați în Băile Herculane, la Hotelul Versay, un hotel amenajat într-o clădire restaurată cu foarte mult gust în cursul anului 2019.
Leave a Reply