
Menen este un oraș belgian situat la granița franceză/belgiană. Orașul a făcut parte din Franța între 1668 și 1713. Vauban a transformat Menen într-un model de fortificație în perioada 1679–1689. În timpul campaniei din Flandra, a războaielor asociate revoluției franceze, orașul a trecut de mai multe ori de la o țară la alta. Menen a fost distrus aproape complet de către un incendiu devastator care a avut loc în anul 1750.
Am vizitat orașul într-o scurtă escală, obiectivul principal fiind turnul clopotniță. Clopotnița din Menem este una dintre 56 clopotnițe din Franța și Blegia, incluse pe lista siturilor patrimoniului mondial UNESCO. Clopotnița din Menen este parte a clădirii primăriei, o care a fost contruită în anul 1782, pe locul unor clădiri mai vechi. Istoria turnului-clopotniță datează din anul 1574, când a fost pusă prima piatră de temelie, însă lucrările au fost oprite 2 ani mai târziu. Lucrările de construcție au fost reluate în anul 1610, iar deasupra soclului existent care a fost construit din piatră naturală a fost construită o suprastructură din cărămidă.
În afară de turnul clopotniță, pe care nu l-am vizitat în interior, în Menen se mai pot vedea biserica Sint-Franciscuskerk și biserica Sint-Vedastuskerk, ambele fiind închise când am vizitat orașul.
[]
Leave a Reply