Lacul Sevan este cel mai mare lac din Armenia și una dintre principalele destinații turistice din această țară. Lacul Sevan este totodată unul dintre cele mai mari lacuri cu apă dulce din lume, situat la altitudine. Principalul punct de atracție în zona lacului este reprezentat de Mănăstirea Sevanavank. Aceasta este sitată în partea de nord a lacului, amplasată pe o peninsulă stâncoasă.
Eu am ajuns aici pe ploaie, lucru care mi-a afectat într-o oarecare măsură vizita. Am parcat mașina în sudul peninsulei, într-o zonă cu multe magazine de tot felul, restaurante, magazine de suveniruri și bineînțeles mai multe parcări. De aici am pornit urcarea spre mănăstire pe o potecă amenajată, iar după foarte multe trepte am ajuns sus.
Potrivit unei inscripții din una dintre biserici, Mănăstirea Sevanavank a fost construită în anul 874, la inițiativa principesei Mariam, fiica regelui armean Ashot Erkat, pe ruinele unei mănăstiri din secolul al IV-lea distruse de arabi. Ea a fost contruită inițial pe o insulă, însă în perioada stalinistă a început un proces de drenare a lacului, acesta scăzând cu 18-20 m, insula transformându-se în peninsula existentă în prezent.
La început mănăstirea a cuprins un complex de trei biserici, însă numai două s-au conservat până în prezent: biserica Surp Arakelots care înseamnă „Sfinții Apostoli” și biserica Surp Astvatsatsin, care înseamnă „Sfânta Născătoare de Dumnezeu”.
Bisericile au fost construite din tuf negru, de aici venind și denumirea de Sevanavank – „Mănăstirea Neagră”. Arhitectura ambelor biserici este aproape aceeași, fiind construite în formă de cruce. Biserica Surb Astvatsamayr era locul în care se păstrau cele mai importante daruri aduse mănăstirii, inclusiv 200 de manuscrise, 400 de cărți tipărite, bijuterii, cruci și multe alte obiecte. Pe de altă parte, în biserica Surb Arakelots sunt încă păstrate unele inscripții datând din secolul al IX-lea, iar ușa acestei biserici datează din secolul al XV-lea.
De-a lungul timpului insula cu Mănăstirea Neagră a fost atacată în repetate rânduri numeroși invadatori: hoardele mongole ale lui Timur Lenk, perși și alții. Călugării au luptat împotriva raidurilor, iar mănăstirea și-a continuat existența. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, zidurile de apărare ale mănăstirii au fost distruse, însă mănăstirea s-a păstrat. Mănăstirea a încetat să mai existe în 1930, când ultimul călugăr a părăsit insula.
În ciuda ploii, priveliștea de la mănăstire este deosebită, cu munții care înconjoară lacul din toate părțile. Din păcate, ploaia nu mi-a permis să fac niște poze care să reflecte cât de cât această priveliște. Dincolo de atracția în sine, m-a surprins numărul destul de mare de turiști ruși, despre care am aflat mai târziu că în mare parte sunt angajați ai unor companii occidentale care și-au mutat afacerile în Armenia, după începerea războiului din Ucraina și impunerea de sancțiuni Rusiei.
[Vizitat în 08.05.2022]
Leave a Reply