Mănăstirea Geghard își are originile în secolul al IV-lea, de către Grigore Iluminatorul, liderul religios căruia i se atribuie convertirea Armeniei de la păgânism la creștinism, în anul 301. Mănăstirea este situată în Valea Azat-ului, în centrul Armeniei, nu departe de capitala Erevan. Biserica inițială a fost expusă în mod repetat atacurilor arabilor și turcilor selgiucizi, care au ars-o în anul 923.
În secolele XII-XIII, datorită eforturilor prinților armeni din familiile Zakaryan și Proshyan au fost ridicate noi structuri de cult. Tot în această perioadă, mănăstirea a fost numită Geghardavank – Mănăstirea Suliței, numele provenind de la sulița care l-a fi rănit pe Isus în timpul Răstignirii sale și care ar fi fost adusă în Armenia de apostolul Iuda, cunoscut și sub numele de Thaddeus în armeană (se pare că în prezent sulița este păstrată în prima capitală Echmiadzin).
Structurile mănăstirii, înconjurate de o fortificație destulde impunătoare, constau din biserica principală – Katogike, două biserici rupestre – Avazan și Sfânta Maica Domnului și mormintele domnitorilor. Biserica principală a fost construită în anul 1215 și prezintă numeroase khackars sau cruci de piatră. Curtea mănăstirii găzduiește chiliile și alte încăperi. Interioarele sunt bogat decorate cu ornamente și basoreliefuri, mormintele familiilor aristocratice și alte capodopere arhitectonice.
Mănăstirea Gerghard a fost inclusă în lista siturilor patrimoniului mondial UNESCO în anul 2000, fiind unul dintre cele 3 situri UNESCO ale Armeniei.
Eu am vizitat mănăstirea la sfârșitul unei zile lungi, care a inclus mai multe obiective, ploaia de afară și ora destul de târzie, diminuând din farmecul acesteia, mai ales că interiorul nu a beneficiat de lumină artificială, lanterna telefonului nefiind foarte eficientă.
[Vizitat în 10.05.2022]
Leave a Reply