Fie că ai ajuns la margine sălbăticiei, într-un turn de TV sau turistic, o bodegă pe o stradă mai lăturalnică, pe o barcă sau în vreun centru comercial super modern, ca turist mai trebuie să și mănânci din când în când.
Deși călătoria noastră a fost una scurtă, am avut totuși șansa unor experiențe culinare diverse și chiar inedite. În primul rând ne-am propus sa mâncam pe cât posibil mâncare locală sau ce se poate numi local într-un mozaic de culturi asiatice. Acest lucru ne-a ieșit din plin, cu o singură excepție: la plecarea din Langkawi, în port nu am avut alte opțiuni decât să mâncăm la un fast food american (Kenny Rogers nu știu cum), un fast food care nu există pe la noi.
Cea de-a doua regulă autoimpusă a fost ca acolo unde se poate (în special în localități mai mari) să mâncăm în așa numitele ”Food court”, unde oferta mai generoasă. Acest lucru nu ne-a împiedicat însă să mâncăm și la restaurantul de la capătul lumii sau în Penang zonă listată acum câțiva ani în top 10 mondial ca destinație pentru mâncare.
Cât despre ce am mâncat, putem spune că nu ne-am propus un gen anume, așa că am mâncat mâncare chinezească, indiană, thailandeză sau malaeziană. Printre mâncărurile preferate s-a numărat noodles, care de fiecare dată au fost preparați diferit, chiar dacă în meniu se numea la fel. Un lucru este cert însă, nici mâncarea chinezească nu seamănă cu cea din China și nici cea indiană cu cea din India, deși se folosește curry la greu și aici.
Un alt fapt este că spre deosebire de Europa și mai ales România, în Asia se folosește mai puțină sare în bucate, mâncarea fiind însă garnisită din plin cu alte condimente, așa că nu simți lipsa, nici măcar eu care de regulă mănânc mai sărat. La început am încercat să mâncăm mai condimentat, însă pe parcurs, după câteva experiențe mai ”dure” (mai ales un prânz chinezesc în George Town) am fost mai rezervați în astfel de alegeri.
Nu cred că am mâncat două zile la rând la aceleași ore, dat fiind programul încărcat, așa că totul a fost haotic. În prima seară am servit cina la ora unu noaptea, în vreme ce în alte zile am servit prânzul la ora 12.00 sau 5.00 pm.
Din când în când am încercat să ne “condimentăm” masa cu o bere. Aici am fost mai consecvenți si am luat în general bere Tiger, cu vreo două excepții când am luat Anchor. Însă într-o țară musulmană băutura costă. De exemplu, la un Food court din George Town am plătit pe o bere aproape dublu cât pe două feluri de mâncare (adică vreo 19 RM/bere). În Kuala Lumpur nici nu ne-am mai gândit la bere, oricum eram prea obosiți de drum și căldură ca să mai luăm și o bere. La restaurantul de la parterul hotelului nostru din Bukit Bintang o bere costa 20 RM. Pe de altă parte o bere de aici are 660 ml, iar 1RM = 1 leu.
Cred ca pozele spun destul, însă nu suficient dacă nu sunt mâncate la ele acasă.
Leave a Reply