Malacca are o istorie bogată, fiind amplasată într-o poziție strategică pentru comerțul secolului XV-XVIII dintre Europa și Asia. Cultura și orașele lor au evoluat în continuare după ce au fost colonizate de portughezi, olandezi și britanici. Dat fiind istoria sa, centrul vechi a fost înscris în anul 2008 în patrimoniul UNESCO, împreună cu George Town.
Monumentele importante ale orașului – reprezentând diverse culturi și perioade în epoca lor colonială – pot fi ușor explorate într-o zi, pe jos, tot atât cât ne-am propus și noi. Prima escală a zilei am făcut-o la Muzeul Maritim. Principala atracție a muzeului este o replică a galionului portughez Flora de Lamar, construită în 1502 și scufundată în zonă în 1511, fiind se pare una dintre cele mai longevive corăbii de la acea vreme din categoria sa. Fiind atracția principală a muzeului, bineînțeles că aglomerația era pe măsură. Ne-am strecurat și noi printre mai multe grupuri de chinezi (atât copii cât și adulți – țara de origine fiind însă necunoscută, dar cel mai probabil diferită) și am reușit să urcăm pe corabie, să facem vreo două poze și să plecăm destul de dezumflați. Practic nu este mare lucru de văzut.
Alături de galion este muzeul propriu-zis, care se distinge mai ales printr-o provă de corabie ieșită prin zidul de lângă intrare. Muzeul, care nu este foarte mare, face o scurtă trecere în revistă a istoriei Strâmtorii Malacca, de la activitatea comercială, la războaie și nu în ultimul rând la ecologie. Partea ciudată a vizitei, dacă se poate spune așa, este că atât puntea galionului, cât și muzeul propriu-zis se vizitează desculț, adică trebuie să-ți lași papucii la intrare.
Vis-a-vis există și o a treia secțiune a muzeului, și anume partea militară, dar mai puțin interesantă după părerea mea.
De la Muzeul Maritim am urmat faleza râului Malacca, către centrul istoric – Dutch Square, adică piața centrală, emblemă a epocii coloniale olandeze, de pe la jumătatea secolului al XVII-lea, străjuită de clădiri de teracotă roșie, dintre care se remarcă turnul cu ceas, biserica și clădirea Stadthuys, în prezent muzeu.
Chiar vis-a-vis de Dutch Square, peste râu, începe Jonker street, care reprezintă inima cartierului chinezesc. De fapt, sunt vreo 3 străzi paralele, deși întreaga zonă poartă denumirea celei din mijloc. Jonker street este plină de magazine de nimicuri chinezești (nici nu se putea altfel), dar sunt și câteva anticariate bine garnisite cu tot ce vrei sau nu și cu prețuri pe măsură. Mai sunt și câteva moschei, cu arhitectură puțin diferită față de cea ”clasică”, dar mai ales câteva temple budiste, dintre care cel mai mare este Cheng Hoon Teng, care se pare că este și cel mai vechi templu budist din Malaiezia. În apropiere este Templul Taoist Kuan Yin, unde am putut vedea o ceremonie stranie în toată splendoarea ei.
După Jonker ne-am reîntors în partea colonială și am mai vizitat câteva clădiri olandeze, în prezent muzee, cimitirul olandez, dar și ruinele epocii portugheze de pe la 1500 și ceva ale bisericii Sf. Paul și A’Famosa, poarta de intrare în zona portugheză, care în prezent reprezintă una dintre principalele atracții ale orașului.
Nu ne-a fost deloc ușor să vizităm Malacca. La cât de cald era, am decis să nu mai umblăm după toate bisericile și ruinele lor, așa că ne-a hotărât să intrăm puțin la umbră în palatul sultanului, o construcție de lemn specifică zonei. Pe lângă o scurtă istorie a sultanatului, cred că principalul pol de atracție al palatului în reprezintă expoziția de costume tradiționale, de prin toate zonele Malaieziei.
Când am ieșit de la palat trecuse de mult ora prânzului, așa că ne-am luat bagajele de la hotel, ne-am oprit să mâncăm ceva și am pornit spre autogară, de unde în mai puțin de o oră am luat primul autobuz spre Singapore. Cât despre drum, degeaba a avut bus-ul (pardon coach-ul) masaj la scaun, că șoferul a făcut 4 ore joc de glezne cu pedala de accelerație, ba accelerând, ba lăsând moale pedala – și asta de vreo 30 ori pe minut, ca să ne enerveze mai bine.
Leave a Reply