
Una dintre principalele atracții turistice din zona deșertului Negev din Israel este Craterul Ramon sau Makhtesh Ramon. Acesta este cele mai mare din 7 formațiuni geologice de acest fel, toate fiind localizate în zonă: 5 în Israel și 2 în Egipt, în Paninsula Sinai. Deși sunt denumite în mod obișnuit „cratere”, aceste formațiuni geologice au luat naștere prin eroziune, fiind de fapt niște văi închise cu versanți abrupți, în vreme ce craterele normale sunt formate fie de impactul unui meteorit, fie de erupția unui vulcan sau al unei erupții vulcanice. Situl a fost adăugat de Israel pe lista provizorie a siturilor UNESCO în anul 2001, cu denumirea de Makhteshim Country.
Am ales să vizităm craterul Ramon ca o escală pe drumul dinspre Eilat spre Beer Sheva, iar primul contact a însemnat pentru noi urcarea pentru abrupte din apropiere de Mitze Ramon, cu rezervorul aproape gol. În Mitze Ramon ne-am cazat Mitzpe Ramon Hostel, unde în ciuda numelui, am avut cea mai mare cameră dublă din toată excursia în Israel, dar și una dintre cele mai scumpe (86 euro).
Pentru vizita craterului am apelat la o agenție de turism (www.explore-il.com), care ne-a oferit o tură de 2 ore, în mașină 4×4, prețul fiind de 200 euro/grup. Din păcate am fost numai 2 persoane, așa că întreg pachetul a fost suportat din același buget.
Ghidul ne-a preluat de la hostel la ora 7 am, oră la care mai multe antilope ibex pășteau nestingherite ciulinii din zonă. Deși în Mitzpe Ramon se află un centru de vizitare, în care este prezentată povestea formării makhtesh, cea mai mare formă de relief a acestui tip din lume, nu l-am vizitat, nefiind deschis la ora aceea, așa că am pornit direct spre crater, așa că prezentarea generală ne-a făcut-o ghidul.
Craterul are o lungime de 38 km, o lățime de 6 km și o adâncime de 450 metri și se deosebește de celelalte și prin faptul că este drenat de două râuri.
Din Mitzpe Ramon am pornit pe același drum din seara precedentă (drumul 40) și am coborât până în zona cea mai de jos a craterului, unde am părăsit drumul asfaltat și am intrat pe niște drumuri de pământ destul de ok și pentru mașini normale, însă nerecomandat din cauza unor pante destul de abrupte și care necesită 4×4.
Prima secțiune a fost de-a lungul wadi Gvanim, după care am urcat o pantă abruptă cu vedere către campingul Beerot (unde se poate campa în interiorul craterului). De aici am pornit mai departe de-a lungul Văii Reptilelor (wadi Zochalim) și am urcat pe vârful Gvanim, un excelent punct de belvedere cu o vedere panoramică de 360 de grade de jur în jur, a întregului crater. Având în față o așa priveliște, ghidul nostru a încercat să ne traducă și cuvântul makhtesh, care se pare că este denumirea în ebraică pentru un mojar, iar forma de relief geologică a primit acest nume datorită similitudinii sale cu acesta, cel puțin așa am înțeles noi.
Deși nu sunt geolog, diversitatea geologică este una impresionantă, iar pe tot traseul am putu vedea roci metamorfice, vulcanice fosile de amonit, diverse depozite minerale și o mulțime de diferite roci, pentru care trebuie citit un tratat întreg.
Nu am avut șansa să vedem altă faună decât cea din fața hotelului, însă ghidul ne-a spus că în crater există asini sălbatici, aduși cu mult timp în urmă din Iran și antilopa oryx (Arabian oryx), aduse din Arabia Saudită, ambele via SUA.
După circa două ore am revenit la drumul principal și după câteva informații suplimentare date de ghid, ne-am continuat drumul spre următoarea destinație.
[Vizitat în 29.11.2017]
Leave a Reply