
Liechtenstein este una dintre cele mai mici țări din lume, fiind situată între Elveția și Austria. Cu toate că am făcut un efort considerabil să vizitez această țărișoară și în special Vaduzul, ocolind aproape toată Elveția, mi-am programat aici doar o jumătate de zi.
Drumul din Sargans până la Vaduz l-am făcut cu un autobuz local și a durat circa o jumătate de oră. Am coborât în centru, iar prima escală am făcut-o în piața din fața primăriei. De aici am pornit spre spre Castelul din Vaduz, situat pă muntele de deasupra orașului, urmând o potecă lungă și întortocheată. Castelul Vaduz este reședința oficială a Prințului de Liechtenstein și nu se poate vizita în interior. Surprinzător a fost că într-o țară totuși izolată și după o noapte extrem de ploioasă, zona era plină de turiști.
Mi-am continuat vizita pe strada pietonală care pornește de la primărie și până în apropierea Catedralei St. Florin. În această zonă sunt localizate principalele obiective turistice ale Vaduzului, printre care Muzeul Național al Liechtensteinului, Muzeul Poștei, Clădirea Guvernului, multe magazine de suveniruri și restaurante. Poate cel mai surprinzător a fost un deja-vu, când am văzut pe stradă una dintre statuile sculptoului columbian Fernando Botero, la numai 10 zile după ce am văzut o statuie a sa în Erevan. Singura vizită am făcut-o la Catedrala St. Florin, o catedrală neogotică construită de către Friedrich von Schmidt, în anul 1874, pe locul unei vechi biserici medievale.
Cea de-a doua vizită în Liechtenstein a fost la Balzers, o localitate situată chiar la granița cu Elveția, pe malul Rinului. Obiectivul meu aici a fost vizitarea castelului Gutenberg, care tronează deasupra localității. Prima escală am făcut-o însă la Biserica Sf. Nicolae, o biserică relativ nouă, ea fiind construită în anul 1912 de către prințul Johann al II-lea pentru a comemora cel de-al 50-lea jubileu al său. Aceasta a fost construită pe locul unei biserici mai vechi, din care s-a păstrat doar turnul.
În imediata apropiere este Castelul Gutenberg, construit pe o stâncă de 70 m, care domină orașul. Castelul Gutenberg este unul dintre cele cinci castele din Liechtenstein și unul dintre cele două care au supraviețuit până în prezent. Acesta a fost contruit în secolele al XII-XIII-lea, pe locul unui vechi cimitir. Castelul a fost extins la începutul secolului al XV-lea, când a fost refăcut în urma unui asediul din 1499. În anul 1795 acesta a fost afectat semnificativ de către un incendiu, fiind parțial reconstruit la începutul secolului al IX-lea, însă o restaurare majoră a avut loc la începutul secolului al XX-lea, între anii 1905 și 1912. Din păcate am ajuns într-o zi în care castelul nu era deschis pentru vizită, așa că n-am reușit să văd decât exteriorul, inclusiv curtea interioară.
După vizită am decis că este un moment potrivit pentru o plimbare, așa că am pornit înapoi spre Sargans pe jos, traversând granița dintre Liechtenstein și Elveția pe un pod peste râul Rin destinat exclusiv bicicletelor.
[Vizitat în 21.05.2022]
Leave a Reply