Am ajuns în Guilin pentru un curs organizat de Institutul de Speologie, prin urmare fără prea multe șanse de explorat împrejurimile. Mi-am programat totuși să am o zi liberă, dar chinezii au avut grijă să programeze o întâlnire la ora 10 dimineață. Măcar a fost bine că mi-am găsit un partener de drum: o colegă din Brazilia (Luciana Alt) venită și ea tot cu o seară în urmă. Așa că după ce am cerut ceva informații am pornit împreună spre autogara din Guilin. Din zona noastră am mers câteva sute de metri poate 1 km până la intersecția cu un drum principal, de unde am luat autobuzul nr. 16 care ne-a dus până la autogară. Aici, după câteva întrebări cu răspunsuri în chineză am identificat microbuzul spre Daxu, un sat-orășel vechi inclus pe lista de atracții turistice.
Am plecat din autogară la 12.30 în ideea de a vizita Daxu și eventual Crown Cave, aflată în zonă. Prețul biletului de autobuz a fost de 12 Yuani. După câteva străzi întortocheate am “cules” de pe drum și alți turiști: un cuplu olandez care își cumpăraseră biletele printr-o agenție și care ne-au furnizat informații utile pentru tura noastră. Într-un final, după mai bine de o oră și jumătate și circa 23 km, am ajuns în zona veche a localității Daxu. Daxu Ancient Town este situat la sud-est de Guilin, pe malul estic al râului Li, are o istorie de peste 1000 de ani, fiind format în timpul dinastiei Song din Nord (960-1126). A fost capitala a patru orașe antice de renume din provincia Guangxi, încă de acum vreo 600 de ani.
Olandezi erau deja așteptați de reprezentantul local al firmei de turism, așa că am pornit și noi spre debarcader cu ei. Din păcate programul lor era bine calculat de agenție, așa că n-am avut posibilitatea vizitării orășelului antic. La debarcader am început negocierile. Într-o prima fază ne-au cerut 300 Yuani, pentru ceva ce olandezii plătiseră 120 (inclusiv drumul cu microbuzul). Bineînțeles că nu am acceptat și am început să ne târguim. Într-un final, după mai puțin de 5 minute am obținut un preț de 90 Yuani de persoană, dar dacă mai aveam puțină răbdare cred că se putea și mai bine.
Barca era destul de mică, deși barcă este cam mult spus fiind mai degrabă o plută de bambus cu motor. Pe lângă locul cârmaciului mai erau doua băncuțe pentru 4 persoane nu foarte grase și un acoperiș să ne ferească de soare. Am pornit aval fără să știm exact care va fi destinația finală. Peisajul este unul extraordinar, însă lumina necesară unor fotografii rezonabile a lipsit cu desăvârșire, pe de o parte din cauza umbrei pe care o făcea numeroasele vârfuri calcaroase din zonă, iar pe de altă parte din cauza soarelui care la ora amiezii bătea fix din față. Noroc cu noi fiindcă olandezii n-aveau aparate foto. Deși nu cred că era sezon turistic, din când în când ne-am mai intersectat și cu alte „plute” sau chiar bărci mai mari care veneau dinspre aval. Pe malul râului era ceva activitate din loc în loc, acolo unde râul a permis dezvoltarea vreunui sat. Erau și niște bivoli care pășteau liniștiți ierburile submerse de pe fundul râului. Un pescar își întindea plasele asistat îndeaproape de un cormoran. Nu știu dacă practicau tehnica străveche de pescuit cu ajutorul cormoranilor, cert este că dădeau impresia unei comuniuni de lungă durată.
În scurt timp am lăsat pe malul stâng Crown Cave, fără să o vizităm am trecut de Ox Gorges, iar după circa vreo 2 ore am ajuns la intrarea într-un defileu mult mai interesant. Aici activitatea bărcilor era și mai intensă, noi însă ne-am oprit și ne-am întors la un debarcader lăsat în urma nu cu mult timp. Am văzut și cum se fac pozele de nuntă. Mai precis o mireasă, în rochie albă, dar cu blugi pe dedesubt, încerca să escaladeze niște stânci pentru a poza în fața intrării într-o peșteră mai mică. Combinația de blugi și rochie de mireasă a fost demențială, mai ales că pe la noi nu ai astfel de ocazii.
Croaziera noastră s-a încheiat la jumătatea distanței spre Yangsho. Practic am fost debarcați la Yangdi village (cred ca așa se numea localitatea) unde am fost asaltați de diferiți vânzători de nimicuri. Eu mi-am cumpărat vreo câteva monede vechi, probabil că una din argint. N-am verificat însă, dar la prețul negociat „la sânge” cu siguranță că nu m-am înșelat, prețul plătit a fost pentru monede nu pentru argint. Nici n-am avut timp sa ne dezmeticim și am urcat împreună cu olandezii noștii într-un autobuz care pleca în direcția Yangsho, un alt punct de atracție al zonei.
În autobuz mai erau niște occidentali, printre care și un englez însoțit de o translatoare de origine chineză. Așa am aflat ca autobuzul face cel puțin o oră până la Yangsho, iar pentru întoarcere ne mai trebuie alte două ore. Dacă mai adăugăm și faptul ca ne-ar fi trebuit pentru vizita încă vreo oră (cel puțin), am ajuns la concluzia că este mai bine să coborâm și să luăm un autobuz în direcția Guilin. Așa am și făcut. Am coborât, a trecut strada și în mai puțin de un minut eram deja într-un autobuz full, cu locuri pe scăunele, plasate pe interval.
Într-adevăr până la Guilin ne-a luat ceva mai bine de o oră, iar când am ajuns deja se însera. Am pornit spre hotel pe jos, bifând astfel și o primă recunoaștere a orașului.
Leave a Reply