Cel mai depărtat punct față de Erevan, al circuitului meu prin Armenia a fost satul Khndzoresk, situat în sudul țării, în regiunea Syunik, nu departe de orașul Goris și destul de aroape de granița cu regiunea Nagorno Karabah.
Vechiul sat Khndzoresk este unul dintre cele mai impresionante și mai misterioase locuri din Armenia, fiind un loc de interes unic, renumit pentru numeroasele locuințe amenajate în peșteri. Încă din parcare peisajul este suprinzător prin numărul mare de grote, care au fost locuite circa 1000 de ani, până însecolul al XX-lea.
De-a lungul istoriei sale satul Khndzoresk a fost cel mai mare sat din estul Armeniei. Populația satului era de 4200 persoane în secolul al XIX-lea, ajungând până la 8300 de persoane la începutul secolului al XX-lea, însă unele surse spun că numărul era mult mai mare. În anul 1913, satul avea 27 de magazine, 3 ateliere, 7 școli și 4 biserici. Satul a fost complet abandonat în anii 1950, atunci când regimul sovietic a considerat că peșterile sunt nepotrivite și necivilizate pentru locuire, forțând astfel localnicii să-și părăsească casele și să se mute în altă parte.
Vechiul sat Khndzoresk (Old Khndzoresk) se întinde pe aproape 3 km de-a lungul unui defileu inaccesibil, atât pentru inamici, cât și pentru infrastructura dezvoltată de-a lungul timpului. În prezent, vizitarea satului și a peșterilor care în trecutul nu prea îndepărtat erau locuite este facilitată de un pod suspendat, cu o lungime de 160 m, care a fost construit în anul 2012 și care face legătura între cei doi versanți ai defileului. La acest pod se mai adaugă încă vreo 400 trepre pe care trebuie să le cobori din parcare până la pod și pe care bineînțeles că trebuie să le urci la final.
Nu știu să existe vreo hartă a satului, așa că după ce am traversat podul am pornit de-a lungul principalei poteci, având ca reper ruinele bisericii Sf. Hripsime, care se remarcă ca o contrucție distinctă. Aceasta datează din secolul al XVII-lea și este prima biserică în care am văzut clopotul în interior, nu într-o turlă așa cum este pe la noi. Mi-am continuat vizita prin satul abandonat fără o țintă anume, timp în care s-a pornit și o ploaie abundentă, grotele oferindu-mi o protecție parțială.
La finalul vizitei, după ce am traversal podul suspendat înapoi, m-am oprit la un mic un muzeu, amenajat într-o astfel de locuiță săpată în stâncă. Aici este reprodus în mare parte modul de trai al locuitorilor vechiului sat, fiind expuse și o serie de obiecte folosite de locuitorii acestor case. Din păcate bariera ligvistică m-a împiedicat să discut cu ghidul și proprietarul muzeului, însă am dintr-o poză veche de familie pe care mi-a arătat-o că tatăl lui a locuit în acest sat.
Accesul la Khndzoresk a reprezentant o mare provocare pentru mine, mai ales că eu am venit dinspre Tatev nu dinspre Erevan. Mai întâi am traversat satele Halidzor și Shinuhayr, în apropiere de Tatev, cu probabil cele mai proaste drumuri întâlnite prin Armenia. Cea de-a doua secțiune a fost din zona aerodromului Tatev, unde există și o centrală electrică, spre orașul Goris, când GPS-ul m-a băgat pe cea mai scurtă rută, dar care a însemnat niște drumuri de țară neasfaltate și destul de pline de gropi, pe o distanță de vreo 10-15 km. Ultima provocare a fost drumul de 4 km dintre șoseaua principală și parcarea de la Khndzoresk, un drum nici de pământ, nici de piatră foarte îngust și plin de gropi, în ciuda faptului că acesta este și drumul de acces pentru excursiile organizate din Erevan. La întoarcerea spre Halidzor, unde aveam cazarea, am optat să merg din Goris pe drumul de Erevan și să urmez apoi drumul clasic către Tatev, dar această opțiune nu m-a scutit de gropile din Shinuhayr.
[Vizitat în 09.05.2022]
Leave a Reply