În drumul spre Guilin, am avut o escală de o zi în Guangzhou. M-am trezit dis de dimineață, iar la ora 7 deja eram la recepție s fac check-out-ul. Treaba a decurs repede și bine, iar cei de la hotel mi-au deblocat garanția de pe card (prima data când mi se întâmplă acest lucru) și am lăsat și bagajul la hotel.
Ca să ajung la autogara Tihane Coach Terminal, am luat metroul de la stația Haizhu Square (situată între hotelul meu și faleza râului Pearl) și am schimbat de 2 ori, prima dată la Gongyuanqian pe linia 2 și apoi la Tiyu Xilu pe linia 3. Prețul unui jeton de metrou este de 5 RMB. În autogară am identificat (nu știu cum dar destul de repede) casa de bilete și am luat un bilet spre Kaiping. Autobuzul a plecat în circa o jumătate de oră așa că nu a fost nevoie să aștept prea mult, iar drumul până la autogara din Kaiping a fost de circa 2 ore.
În Kaiping a fost destul de simplu. Chiar la intrarea în autogară (pe una dintre laturi) este un „bus stand” cu autobuze locale. Eu am luat autobuzul nr. 6 până în orășelul Chikan (situat probabil la mai mult de 15 km). Prețul unui bilet este de 3 RMB și trebuie să aveți schimbat (eu am fost nevoit să schimb la un ghișeu alăturat). Aveți însă grijă, fiindcă nimeni nu știe o boabă de engleză. Eu am mers la sigur bazându-mă pe informațiile postate pe site-ul web http://www.travelchinaguide.com/attraction/guangdong/jiangmen/kaipingdiaolou.htm.
Am coborât la ultima stație și înainte de a pleca mai departe, am tras o tură scurtă prin partea veche a orașului Chikan. Se pare ca am nimerit în zi de sărbătoare. Toată lumea era mobilizată în zona râului, adică partea veche a orășelului. Cum obiectivul meu era altul, am vizitat în grabă câteva case vechi, cu obiecte de colecție/antichitate puse spre vânzare și m-am întors în stație pentru a lua un autobuz sau altceva spre satul Zili sau un alt sat cu diaolu.
N-am reușit să mă înțeleg cu nimeni pe acolo. Totuși, ”șeful” stației mi-a arătat un nene cu o motoreta încercând probabil să-mi spună că numai cu el pot ajunge. Din întâmplare era acolo și un puști care rupea puțină engleză. Mi-a spus că motociclistul cere 40 RMB. Cum nu aveam altă soluție la îndemână am acceptat să merg cu el și i-am spus că-i pot oferi doar 20 RMB. A acceptat pe loc, iar în 15-20 min eram deja la Zilicun. M-a lăsat în parcarea mare de autocare și a plecat imediat. Speram ca măcar la întoarcere să găsesc un autobuz.
La Zilicun era agitația specifică obiectivelor turistice, cu multe autocare. Din nefericire pentru mine numai cu chinezi. Totuși nu era foarte aglomerat.
Diaolou-rile sunt niște clădiri de beton, fortificate, de forma unor turnuri cu mai multe etaje. Aceste turnuri sunt situate în principal în județul (sau cum este organizată la ei unitatea administrativă) Kaiping (de unde vine și denumirea sitului UNESCO), provincia Guangdong. Turnurile au fost construite în timpul dinastiei Qing (ultima dinastie din China). Apogeul lor a fost atins în anii 1920 și 1930, când au fost construite mai mult de trei mii de aceste structuri. În prezent au mai rămas în picioare, aproximativ 1800 diaolou, în Kaiping, și aproximativ 500 în Taishan (județul vecin). Deși diaolou a servit în principal ca protecție împotriva incursiunilor bandelor de tâlhari, câteva dintre ele au servit și ca spații de locuit. Cum zona a fost una cu mulți emigranți (chinezi întorși acasă de pe alte meleaguri), turnurile au fost incluse în lista patrimoniului mondial tocmai datorită fuziunii dintre arhitectura vestică și cea chinezească.
Mi-am cumpărat bilet (60 RMB) și am pornit să vizitez. Nu aveam prea mult timp la dispoziție, întrucât trebuia să iau în calcul nu numai timpul de întors și deplasarea la hotel și aeroport până la ora 8 pm. Deși în Zilicun sunt mai multe grupuri de diaolou (în total vreo 15 turnuri), zona turistica le cuprinde si pe cele mai bine conservate. Acestea sunt Anlu, Juanlou, Longshenglou, Mingshilou (deschis publicului), Quianjulou, Yinonglou, Yunhualou, Zhenanlou și Zhulinglou. Cam toate au fost construite în aceeași perioadă și în condiții similare, adică de proprietari (foști emigranți) care sau întors din Malaya, Chicago etc. și care au adus cu ei elemente arhitectonice de peste mări și țări.
Mai multe dintre Diaolou conțin mobilier și accesorii originale, bine conservate. Două dintre ele se pot vizita și în interior lucru care l-am făcut și eu. Mie personal mi-au adus aminte de Culele din Oltenia (mai ales interiorul) care sunt, după părerea mea, mai interesante, chiar dacă nu sunt construite de emigranți și nu sunt înscrise în lista patrimoniului mondial.
După vizita și ținând cont de faptul că nu aveam un mijloc de transport la dispoziția mea, am decis să mă întorc, mai ales ca și celelalte clustere „promiteau” același lucru. Aveam un avion de prins. În parcare nu era niciun autobuz spre Chikan. N-am reușit nici să întreb pe nimeni și să aflu vreun răspuns, iar autocarele plecaseră aproape toate. Am decis să plec pe jos și eventual să fac autostopul. După câteva sute de metrii, am văzut că din sens opus venea motociclistul meu cu un alt turist. I-am făcut semn să se întoarcă, iar în scurt timp a oprit lângă mine. Deja radia de bucurie că are o cursă și pentru întors. I-am zis că-i dau numai 10 RMB (arătându-i banii nu comunicând) și a acceptat bucuros, ceea ce înseamnă că atât la dus cat și la întors am plătit cu mult peste prețul real.
La Chikan am luat imediat autobuzul nr. 6 spre Kaiping. Pe drum am putut observat că mai există și alte diaolou, izolate prin satele prin care am trecut. Problema este legată de starea lor de conservare și promovarea lor turistică.
În autogara din Kaiping grija principală a fost să iau primul autobuz. Când am ajuns la casa surpriza: am fost întrebat (într-o engleză foarte proastă, dar măcar era engleză nu chineză) către ce autogara din Guangzhou vreau bilet. Habar nu aveam, totuși am fost inspirat și i-am arătat biletul de sosire. Am primit bilet care aceeași autogară, iar într-o jumătate de oră eram deja în autobuz. În doua ore am ajuns la autogara din Guangzhou.
Leave a Reply