Ultimul obiectiv major care ne-a rămas pentru ultima zi petrecută în Jodhpur a fost Palatul Umaid Bhawan. Palatul, una dintre cele mai mari reședințe private din India, este situat la marginea orașului pe dealul Chittar, motiv pentru care este cunoscut și ca Palatul Chittar. Are 347 camere divizate în 3 secțiuni și anume reședința fostei familii regale de Jodhpur, hotel și muzeu. Construcția sa a început în anul 1929, sub domnia lui Maharaja Umaid Singh și a durat circa 14 ani. S-a făcut pe baza planurilor arhitectului englez H V Lanchester, lucru care se vede și din amenajările interioare.
Ca să ajungem la palat de la hotel am negociat un tuk-tuk până acolo, iar în scurt timp am făcut trecerea de la vacarmul din zona centrală la străzi mai largi, proprietăți păzite de armată, ca într-un final să ajungem la o bariera dincolo de care se urca spre palat. Din fericire pentru noi șoferul tuk-tuk-ului a avut acces doar pentru că transporta turiști. De altfel zona diferă total de tot ce am văzut până atunci în India. Toată zona este frumos și egal parcelată și pe ea sunt ridicate construcții pe 2 nivele, materialul fiind de culoarea deșertului din zonă. La unele case chiar se lucra și când am trecut noi. Nu exista comerț ambulant, vaci pe stradă, cerșetori și nici măcar prea mulți localnici.
Ne-am dat jos la intrarea în partea destinată muzeului. Despre muzeu nu pot să spun decât că este cam sărăcăcios în raport cu istoria prezentată și măreția palatului. Totuși, ca și la Mehrangarh, am găsit săli cu exponate. Prima sală era plină de portretele maharajahilor. Cu excepția celor din secolul trecut (perioadă în care mai existau și ceva aparate foto) toți semănau între ei. Variațiuni pe aceeași temă. În plus portrete infantile. În muzeu mai există colecții de ceasuri, arme, trofee de vânătoare etc. care aparțin familiei regale.
După vizita muzeului am vrut să vizităm și grădinile însă ni s-a spus că nu se poate, așa că n-am așezat la iarbă verde și ne-am cumpărat câte o înghețată. Cel mai probabil a fost cea mai proastă înghețată mâncată vreodată.
Cum Iurie avea chef de cumpărat lucruri tradiționale următoarea escală a fost într-o zonă cu magazine care expuneau produse tradiționale, în special prelucrări în lemn. Cam toate ofereau produse de cărat cu vaporul așa că am pornit mai departe, de data aceasta pe jos.
Am mai făcut o mică escală la muzeul Sagar, însă fără să intrăm. Nu am intrat nici la zoo Jodhpur, ca să nu ne întristăm, cum spunea Ioana, văzând animale nehrănite (inclusiv Lonely Planet spune că este jale mare pe acolo). Nu departe am descoperit că și aici există un mall pe nume Satyam. Am tras și noi o tură însă nu am găsit nimic interesant, așa că restul zilei ni l-am ocupat cu shopping-ul pe străzile din jurul Clock Tower/ Sagar market.
Trecuse de mult de prânz când ni s-a făcut foame. Iurie încă citea recomandările Lonely Planet pentru restaurante, însă în cele din urmă am ales unul la întâmplare. Intrarea a fost cam dubioasă, am străbătut vreo 2 curți interioare și am urcat pe terasa unui hotel mai mult sau mai puțin la fel cu al nostru. Se pare că și serviciile erau la fel, întrucât după ce am comandat am așteptat circa o oră până să ne vină mâncarea.
Între timp patronul a început să ne ia interogatoriul, mai ales cu privire la hotelul la care stăm, de unde am făcut cumpărăturile, când plecam etc., totul cu un singur scop: să-i vizităm și magazinul din piață. În același timp tot încerca să citească un email, așa că l-a transformat pe Iurie în secretară și ia cerut să citească și să scrie sms-uri către un potențial client, posibil din Taiwan (după codul de țară). Și-a pierdut interesul pentru noi numai după ce i-am spus că în 2 ore avem trenul spre New Delhi și nu mai avem timp de cumpărături. Atunci a început să vină și mâncarea, destul de bună, în aceeași notă ca și la celelalte restaurante.
Leave a Reply