Cu o seară în urmă am decis cu Raluca (colega de la Exploratorii Reșița) să mergem către congres pe alt traseu. Așa că dis de dimineață ne-am întâlnit în stația de autobuz de unde am mers până la autogară, iar de acolo am luat un alt autobuz către Seongsan (în partea de est a insulei).
La jumătatea drumului (adică după vreo 30 km) am coborât pentru a face o scurtă vizită la Peștera Manjanggul. În stație ne aștepta un taxi, așa că n-am mai stat pe gânduri și am pornit către peșteră situată la 2 km față de drumul principal. Peștera Manjanggul sau Manjanggul Lava Tube este, așa cum îi spune și numele, o peșteră formată într-un tub de lavă vulcanică. Manjanggul este una dintre cele mai reprezentative în acest sens din lume, motiv pentru care împreună cu alte ”efecte” ale acțiunii vulcanilor, au fost incluse în lista Siturilor Patrimoniului Mondial UNESCO. Pe lângă tubul de lavă propriu-zis în peșteră se găsesc și ceva formațiuni (niște stalagmite de vreo 70 cm) tot de lavă. Partea vizitabilă este de numai 1 km (din totalul de 13 km) și este ușor accesibilă pentru tot felul de turiști. Deși am avut șansă să vizitez multe peșteri, vreau să spun că acest tunel de lavă chiar m-a impresionat, întrucât a fost pentru prima dată când am văzut așa ceva. Același lucru l-a spus și Raluca, care are o experiență mai mare decât mine în peștereală. Este într-adevăr ceva diferit față de ceea ce vedem pe la noi. Am plecat de la peșteră spre stație ca să ne continuăm drumul. De data aceasta pe jos. Așa am descoperit că în zonă mai sunt și alte intrări (nu-mi dau seama dacă în aceeași peșteră sau în altele), însă toate înconjurate de garduri.
Următoarea escală am făcut-o la Seongsan unde aveam de vizitat Seongsan Ilchulbong (Seongsan Sunrise Peak). Ca și peștera Manjanggul, Seongsan Sunrise Peak a fost inclus în lista UNESCO. ”Vârful” este de fapt cu crater vulcanic format în partea de est a insulei și care este legat de ea printr-o mică fâșie de pământ. Accesul la crater se face pe o potecă foarte bine amenajată care pornește de la parcarea din zonă. Altitudinea nu este foarte mare, așa că nici urcușul extrem de lung și dificil. Cel mai interesant este că așteptările sunt imense, mai ales dacă vezi ceva poze sau pliante înainte: craterul reprezintă simbolul insulei Jeju. Pe buza craterului este amenajat un punct de belvedere destul de mare în formă de amfiteatru. Este locul în care încep dezamăgirile. Practic nimic nu seamănă cu pliantele. Pe undeva este și normal: pliantele sunt făcute primăvara când iarba este foarte fragedă și verde, noi am ajuns toamna; pliantele au poze făcute din avion, noi eram pe buza craterului în afara imaginei de ansamblu. În fine, este destul de spectaculos, însă nici pe departe ca în pliantele lor. După o scurtă escală ca să mâncăm niște junk-food tradițional am pornit mai departe.
În stație am cunoscut-o pe Ludmila. Prima noastră impresie a fost că era localnică. Ludmila era de fapt o turistă pensionară din Kazahstan, dar care cică avea ceva origini coreene. În orice caz cred că vorbea mai bine coreeană decât engleză. Cel puțin așa credem noi. Ludmila era foarte interesată să se ”cupleze” cu noi, iar noi, care habar nu aveam cum să le spunem șoferilor de autobuz unde mergeam, aveam interesul să mergem cu ea. Așa că am luat autobuzul (aceeași linie și în aceeași direcție) vreo stație, acolo am coborât și cu ajutorul Ludmilei am luat un taxi spre Ilchul Land, aflat oarecum în drum. Ilchul land este un mic parc de agrement în care reține atenția grădina frumos decorată (are și o seră) și arboretul de aici. Interesanți sunt niște bonsai (bunjae) crescuți pe niște pietre. Noi aveam o singură țintă aici și anume peștera Micheongul, o altă peșteră în tub de lavă, însă nefăcând parte din lista peșterilor recunoscute de UNESCO. Tot aici există amenajate și câteva case în stil tradițional și celebrele statui din specifice insulei.
La plecare surpriză: nu tu autobuz, nu tu taxi nimic! Noroc cu Ludmila, care a vrăjit-o pe tipa de la casa de bilete să-i împrumute telefonul ca să sune la taximetristul care ne adusese aici, că cică era o companie mai ieftină. Așa că ne-am trezit în drum spre Pyoseon către Jeju Folk Village.
Jeju Folk Village este un muzeu al satului în care istoria și folclorul insulei Jeju din secolul al XIX-lea sunt puse în valoare. Aici au fost reproduse satele montane, pescărești sau din zona deluroasă cu arhitectura lor tradițională. În muzeu există peste 100 de case și alte 8.000 de obiecte tradiționale din insulă. În plus față de Korean Folk Village de la Suwon nici nu ploua. Am avut chiar ocazia să filmez o scenă dintr-un film coreean, din alea care au devenit destul de populare și la noi. Actorii, regizorul și cameramanul nu s-au arătat deloc deranjați, ba chiar mi-au zâmbit.
După ce am vizitat și Jeju Folk Village ne-am decis să nu mai facem nicio escală până la Centrul de Conferințe. Totuși mai era ceva drum până acolo. Ne-am uitat în broșura organizatorilor, iar autobuzul de conferință de la cel mai apropiat hotel din Pyoseon pleca peste vreo 2 ore. Nu puteam să așteptam atât, așa că am pornit din nou cu Ludmila. Am luat autobuzul local o stație, de aici am schimbat cu altul către Seogwipo (al doilea oraș ca mărime din Jeju), unde am schimbat cu un al treilea (de data aceasta fără Ludmila) care ne-a lăsat chiar în fața ICC. Am ajuns aici numai bine pentru a asista la cele mai importante workshop-uri ale zilei.
Leave a Reply