Insula Jeju este o provincie autonomă situată în sudul peninsulei Coreea. Fiind o insulă vulcanică a fost recunoscută mai întâi ca rezervație a biosferei (2002), apoi ca Sit al Patrimoniului Mondial (2007) și în cele din urmă ca Geoparc (2010) devenind, așa cum le place coreenilor să spună, triplă coroană UNESCO.
Capitala provinciei, Jeju-si, este localizată în nordul insulei, acolo unde am fost cazați majoritatea participanților la congres (cel puțin cei pentru care IUCN a suportat cheltuielile). Al doilea oraș ca mărime Seogwipo-si este situat exact în partea opusă, adică în sud, partea centrală a insulei fiind ocupată de muntele Hallasan, munte de origine vulcanică.
În plus de jur împrejurul muntelui Hallasan insula este plină de surprize de tot felul: de la atracții naturale, la muzee sau tradiții. Unele sunt destul la îndemână, pe rutele principale, însă pentru majoritatea trebuie să ai la dispoziție un mijloc de transport (o mașină închiriată este cea mai bună). Oricum majoritatea sunt amplasate pe în apropiere de țărm. Întreaga insulă reprezintă una din principalele destinații de vacanță ale coreenilor și nu numai.
Congresul IUCN a fost organizat la Centrul Internațional de Conferințe situat la peste 5 km de Seogwipo-si. Așa că pentru a ajunge la congres trebuia zilnic să facem transferul, care dura circa o oră, nord-sud dimineața și sud-nord seara. Măcar organizatorii au pus autobuze gratuite la dispoziție, spre deosebire de spanioli în 2008 când ne-au pus să traversăm zilnic Barcelona pe cont propriu.
Ceremonia a fost una fastuoasă. A fost prezent și președintele țării, care a dat un mesaj clar și pozitiv al autorităților cu privire la conservarea naturii. Chiar și Secretarul general al ONU a transmis un mesaj, doar este și el coreean. Și bineînțeles că ceremonia de deschidere nu se putea termina fără o recepție. Aceasta a fost organizată și o recepție, în incinta Grădinii Botanice, nu departe de centrul de conferințe.
Leave a Reply