Jajce

În perioada lungului meu sejur în Sarajevo, am decis ca într-unul din week-enduri să vizitez Jajce. Am luat autobuzul de la ora 7 am din autogara din Sarajevo (situată în spatele Ambasadei SUA, lângă gara din Sarajevo). Sunt mai multe opțiuni însă este obligatoriu plecatul de dimineață, fiindcă drumul durează 4 ore. Așa că pe la 11 eram deja în Jajce.

Jajce este un mic oraș-cetate construit în sec. al XIV-lea, fiind în vremea aceea capitala Regatului Independent al Bosniei. Fiind situat între o zonă stâncoasă pe de o parte și confluența a două râuri, pe de alta, Jajce are cam tot ce trebuie unei cetăți și anume fortificații, turnuri de apărare, porți etc. În 1527, Jajce a fost ultimul oraș bosniac care a căzut sub ocupația otomană. În prezent este inclus pe lista provizorie a siturilor patrimoniului mondial UNESCO.

Imediat lângă autogară este cascada de 17 m, formată pe râul Pliva, chiar la vărsarea în Vrbas. În imediata apropiere se traversează râul și se intră în cetate. Acolo sunt mai multe opțiuni de a ajunge în partea superioară (păstrând proporțiile în ceea ce privește arhitectura, utilitățile, configurația locului se poate face o paralelă cu Sighișoara). În zona superioară a orașului se găsește cetatea propriu-zisă. Vizita se face pe baza unui bilet care costă circa 2 KM (1 euro). Pe lângă vizita cetății propriu-zise de aici ai ocazia să vezi nu numai tot orașul dar și împrejurimile. Priveliștea este superbă. La coborâre am urmat o altă potecă trecând pe lângă Clock Tower, St. Luke’s Church-Tower și m-am oprit lângă Medvjed Kula (Turnul Ursului) unde este și una din porțile de acces spre cetate. Mai sunt și ceva case cu o istorie de luat în seamă și care păstrează încă arhitectura acelor vremuri (de ex. Casa Omer-bey din perioada otomană, pe care eu am găsit-o închisă din păcate).

Chiar în apropiere de Medvjed Kula se găsește intrarea la catacombele (intrare 2KM). Se pare că au fost construite în secolul al XV-le și nu sunt de mari dimensiuni. Practic cuprinde niște morminte și un fel de altar.

Pe aceeași stradă cu Turnul Ursului și Catacombe este și Muzeul Etnografic, de data aceasta amenajat într-o construcție din vremea austro-ungară.

Alături de aceste atracții în zona cetății mai sunt o serie de moschei vechi, fiecare cu farmecul ei. Lângă fortăreață este Moscheea Dizdar sau a Femeilor, care arată ca o colibă mai dichisită și nu departe este Moscheea Sinan bey sau Okic, altă casă cu minaret. Totuși cea mai celebră este Moscheea Sultana Esma de la poalele cetății. Aceasta datează de pe vremea Imperiului Otoman și se pare că este singura moschee din lume care poartă nume de femeie. În 1993 în timpul războiului a fost complet distrusă. În prezent este aproape refăcută, în special pe afară. Deși eram hotărât să o vizitez, chemarea muezinului la slujba de prânz m-a determinat să las enoriașii în intimitatea lor.

După încă o plimbare pe străzile din cetate, m-am îndreptat spre muzeul AVNOJ (Anti-Fascist Council of National Liberation of Iugoslavia), situat peste drum de cascadă. Aici a avut loc cea de-a doua conferință a acestui consiliu. După părerea mea nu este mare lucru de văzut, mai ales pentru cine nu este interesat de istoria fostei Iugoslavii. Expoziția constă în mai multe panouri în care se prezintă lupta partizanilor împotriva fasciștilor și rolul fiecărei dintre actualele republici.

La vreo 5-6 km de Jajce sunt lacurile Pliva, de pe râul cu același nume. Cum inițial n-am văzut niciun taxi am pornit pe jos, printr-o arșiță de nedescris (decizie greșită). În fine după circa o oră am ajuns acolo. Prima impresie m-a dus cu gândul la Plitvice, însă valea este ceva mai largă și lipsesc și munții din zonă. Oricum este unul dintre cele mai frumoase peisaje pe care le-am văzut în Bosnia & Herțegovina. Ca imagine să fie completă și în ton cu vremea pot să spun că erau la scăldat și plajă câteva sute bune și nu exagerez dacă spun că erau peste o mie (desigur distribuiți destul de echitabil în toată zona).

Înainte de a vizita lacurile auzisem ceva și de niște mori de apă, așa că nu m-am oprit la primul lac, deși mă tenta să mă răcoresc puțin. Acestea datează din perioada austro-ungară și sunt chiar în zona de amonte a lacurilor. Chiar în zonă este și un restaurant care mi-a oferit șansa să mă răcoresc și să mănânc ceva (este bine de știut că se poate plăti și în euro).